ȘARG, -Ă, șargi, -ge, adj. (Despre cai, rar despre alte animale) Cu părul de pe corp galben-deschis, iar cel din coamă, coadă și extremitățile picioarelor de culoare neagră. ♦ (Substantivat) Cal cu părul galben-deschis. – Din magh. sárga.

sârg sn [At: PSALT. 305 / V: ~ă sf, sirg / Pl: ? / E: mg szorog] 1 (Îvp; îlav) Cu (sau de, ori în sau, înv, în de) ~ În grabă. 2 (Îvp; pex; îal) Curând (1). 3-6 (De obicei în locuțiuni construite cu prepoziția „cu”) Sârguință (1-4).

sârgă sf vz sârg

sirg sn vz sârg

șarg, ~ă [At: ANON. CAR. / V: (reg) șerg a / Pl: șargi, șarge / E: mg sárga] 1 a (Pop; d. cai, rar, d. alte animale) Cu părul de pe corp galben-deschis, iar cel din coamă, coadă și extremitățile picioarelor de culoare neagră Si: (reg) șergaci (1). 2 a (Reg; d. cai) Cu părul roșcat Si: (reg) șergaci (2). 3 a (Reg; d. culoarea cailor) Care este alb-cenușiu Si: (reg) șergaci (3). 4 a (Reg; d. cai) Care este cu pete Si: (reg) șergaci (4). 5 a (Reg; d. părul cailor) Care este înspicat Si: (reg) șergaci (5). 6 a (Reg; rar; d. părul oamenilor) Gălbui (1). 7 smf (Pop) Cal cu părul de pe corp galben-deschis, iar cel din coamă, coadă și extremitățile picioarelor de culoare neagră.

șargă³ sf [At: ALEXI, W. / Pl: ? / E: nct] (Rar) Marnă.

șargă¹ sf [At: LIUBA-IANA, M. 20 / Pl: șărgi / E: ns cf srb šara] 1 (Ban; Trs) Dungă (1). 2 (Ban; Trs) Pată. 3 (Ban; Olt) Cicatrice (în forma unei linii).

șargă² sf [At: PAȘCA, GL. / V: (reg) -rjă / Pl: șărgi / E: ns cf ucr серга] 1 (Trs) Verigă care se pune în botul porcului. 2 (Reg; îf șarjă) Cercel (1).

șarjă² sf vz șargă²

șerg, ~ă a vz șarg

ȘARG, -Ă, șargi, -ge, adj. (Despre cai, rar despre alte animale) Cu părul de pe corp galben deschis, iar cel din coamă, coadă și extremitățile picioarelor de culoare neagră. ♦ (Substantivat) Cal cu părul galben deschis. – Din magh. sárga.

SÎRG s. n. (În loc. adv.) De (în sau cu) sîrg = repede, îndată, imediat. Să-ți ridici în sîrg nevasta și copiii... și să fugi spre munți. GALACTION, O. I 52. Cu sîrg, băiete! Ce-ntîrzii, de nu te sui? COȘBUC, P. II 45. De sîrg... se gătește ca să pornească împotriva nobililor și a lui Basta. BĂLCESCU, O. II 320. Cît Bogdan îl auzea, De sîrg mi se repezea. ALECSANDRI, P. P. 176.

ȘARG, -Ă, șargi, -e, adj. (Despre cai, rar despre alte animale) Cu părul galben-deschis, galben-spălăcit. Trece... cu calul lui înalt, șarg, sprinten. STANCU, D. 158. Pe-un cal șarg încălecat, Pleacă vesel la domnie. ALECSANDRI, P. II 111. Cățelușă șargă, tot cîmpul aleargă (Coasa). ȘEZ. IV 83. ♦ (Rar, despre părul omului) Galben-deschis, galben-spălăcit. Am doi moșnegi cu barba șargă, Cînd se-ntîlnesc, se trag de barbă (Pieptenii cu cîlții). SBIERA, P. 320. ♦ (Substantivat) Cal cu părul galben-deschis. Șargul rupea piatra cu copita. BENIUC, V. 154. Fugea șarga cea nebună, Mai iute ca o furtună. PĂSCULESCU, L. P. 264. Pe șarga și-o cesălat. ȘEZ. I 108.

SÂRG n.: Cu ~ a) cu râvnă; cu tragere de inimă; b) repede; iute. De ~ repede; îndată. /<ung. szorog

ȘARG ~gă (~gi, ~ge) și substantival (despre cai) Care are păr galben-deschis; cu părul galben-deschis. /

sârg n. grabă, numai în locuțiunea de sârg, de grabă: veseli de sârg porniră NEGR. [Ung. SZOROG].

șarg a. Mold. cu părul galben spălăcit, cu coama mai închisă decât părul: pe un cal șarg încălecat AL. [Ung. SÁRGA, galben].

sîrg n. (ung. szorgas, mare grabă, szorgolni, a sîrguĭ, d. vsl. usrŭdite, osîrdie). Vechĭ. De sîrg orĭ (maĭ exact) desîrg, degrabă, grabnic, urgent: purceseră desîrg. -Și cu sîrg.

șarg, -ă adj. (ung. sárga, galben). Cu păru cam galben și cu coama și coada maĭ închisă, vorbind de caĭ: caĭ șargĭ.

sârg s. n.

șarg adj. m., s. m., pl. șargi; adj. f., s. f. șargă, pl. șarge

sârg s. n.

șarg adj. m., s. m., pl. șargi; adj. f., s. f. șargă, pl. șarge

sârg s. n.

șarg adj. m., pl. șargi; f. sg. șargă, pl. șarge

sîrg s. n. – Silință, străduință. Probabil din sl. usrŭdije „străduință”, cf. osîrdie, prin intermediul sb., cf. sb. srgati se „a se îngrămădi”, srg „prăjină pentru uscat rufele”, srdačka „mosorelul suveicii”. Pare a fi dubletul lui sîr,. s. n. (Banat, grijă), der. nisîruință, s. f. (Banat, neglijență). Explicația bazată pe mag. sürgős „grăbit”, care derivă tot din sl. usrŭdije (Cihac, II, 321; Gáldi., Dict., 96), este incertă. Der. sirgui, vb. (înv., a forța, a constrînge; înv., a se zori; refl., a-și da silința, a se forța); sîrguință (var. sîrguială), s. f. (silință, străduință); sîrguitor (var. sîrguincios), adj. (activ, harnic).

șarg (șargă), adj. – Tărcat, roșcat deschis. Mag. sárga „galben” (Cihac, II, 627; Tiktin).

SÂRG s. v. hărnicie, râvnă, silință, sârguință, strădanie, străduință, vrednicie, zel.

SÂRG s. bunăvoință, râvnă, silință, zel, (înv.) proeresis. (Arăta destul ~, dar nu putea realiza nimic.)

ȘARG adj. gălbui. (Cal ~.)

ȘARGĂ s. v. dungă, linie, pată, vargă.

sîrg s. v. HĂRNICIE. RÎVNĂ, SILINȚĂ. SÎRGUINTĂ. STRĂDANIE. STRĂDUINȚĂ. VREDNICIE. ZEL.

SÎRG s. bunăvoință, rîvnă, silință, zel, (înv.) proeresis. (Arăta destul ~, dar nu putea realiza nimic.)

ȘARG adj. gălbui. (Cal ~.)

șargă s. v. DUNGĂ. LINIE. PATĂ. VARGĂ.

ȘARG s.m. (Ban.) Cal cu părul galben deschis. Shargul. AC, 366. Etimologie: magh. sárga.

șargă¹, șărgi, s.f. (reg.) 1. dungă; pată. 2. cicatrice (în forma unei linii).

șargă², șărgi, s.f. (reg.) 1. verigă care se pune în botul porcului. 2. (în forma: șarjă) cercel.

șargă³ s.f. (reg.) rocă sedimentară compusă din carbonat de calciu și argilă, de culoare cenușie; marnă.