SANTINELĂ, santinele, s. f. (Și în forma sentinelă) Soldat înarmat care face serviciul de pază a unui post; strajă, gardă. El nu vroise să crează că sentinela trebuie... după trei întrebări fără răspuns, să tragă. GALACTION, O. I 153. Își va amăgi nesomnul inspectînd santinelele de noapte. C. PETRESCU, Î. I 4. Din cînd în cînd s-aude pe la posturi glasul sentinelelor, zbucnind răsunător și prelung, în adînca muțenie a nopții. VLAHUȚĂ, O. A. I 145. ◊ Expr. A fi de santinelă = a fi de serviciu, de pază. Să dorm? Glumiți, domnișoară Corina, eram de sentinelă. SEBASTIAN, T. 25. – Variantă: sentinelă s. f.