SANHEDRIN s. n. Tribunal suprem la vechii iudei; fig. grup de oameni care formează un cerc închis, avînd pretenția de a da sentințe nediscutabile într-un anumit domeniu. Titu Herdelea, care se strecurase într-un colț, intimidat de sanhedrinul redacțional, deveni centrul interesului cînd Roșu îl întrebă ce-a văzut la țară. REBREANU, R. II 25.