salve i [At: CARAGIALE, O. VII, 5 / E: lat salve] (Fam) Cuvânt prin care cineva salută (mai ales la întâlnire sau la despărțire) Si: ciao, servus (1).

SALVE (lat.) = Salutare. Formula de salut a Romanilor.

SALVE interj. Formulă de salut, folosită mai ales la despărțire sau ca încheiere la o scrisoare.

SALVE interj. Salutare, salut! [< lat. salve].

SALVE interj. (fam.; formulă de salut la despărțire) salutare! salut! (< lat. salve)

SALVE interj. rar (formulă de salut) Să fii sănătos! Salutare! /<lat. salve

SALVĂ, salve, s. f. (Mil.) (Serie de) lovituri (de tun, de pușcă) trase simultan din mai multe guri de foc. – Din fr. salve.

SIHLĂ, sihle, s. f. Pădure deasă de copaci tineri; hățiș. [Var.: silhă, țâhlă s. f.] – Din sl. sŭhlĭ.^[1] corectat(ă)

ȚÂHLĂ s. f. v. sihlă.

sahelbe sf vz sihlă^[1] corectat(ă)

salbă² sf vz sihlă^[1] corectat(ă)

salhă sf vz sihlă

salvă sf [At: AR (1829), 421/26 / V: (reg) sălburi sfp / Pl: ~ve / E: fr salve, ger Salve] 1 Lovituri de tun sau de pușcă trase simultan, adesea în împrejurări solemne sau festive. 2 Zgomot produs de salvă (1).

săhelbă sf vz sihlă

săhelbe sf vz sihlă

săhoalbe sf vz sihlă

sălburi sfp vz salvă

sălhă^[1] sf vz sihlă

săluă sf vz sihlă

sâlhă^[1] sf vz sihlă

sâluă^[1] sf vz sihlă corectat(ă)

sâlvă sf vz sihlă

sârlă sf vz sihlă

sehelbă sf vz sihlă

sehelbe sf vz sihlă

selbă¹ sf vz sihlă

seleherb^[1] s vz sihlă

sihlă sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX / V: selbă (Pl: selbe și selbi), (îrg) silhă, (înv) salbă, (reg) sihelbe^[1], sahelbe, săhelbă, săhelbe, săhoalbe, săluă, sehelbă (Pl: sehelbe și sehelbi), sehelbe, selecherb s, silhă^[2], sâluă, sârlă, țârlă, țihlă, țilhă, (îvr) silbă, silcă, salhă, sâlvă, (nob) sihlie^[3] (A: nct) / Pl: ~le / E: ns cf lat silva] 1 Pădure deasă (de copaci tineri) Si: hățiș, (reg) sihlete, sihliș, sâhlar, sâhlărie, sâhliște, țihloacă. 2 (Zlg; reg; îc) Cocoș-de-~ Cocoș-sălbatic. 3 (Reg) Loc defrișat (pe care au crescut tufișuri). 4 (Mtp; reg) Zână a pădurii. 5 (Trs) Brad (1). 6 (Trs) Molid. 7 (Trs) Pin². 8 (Reg; îf silhă) Trunchi de copac (cu diametru aproape egal la ambele capete). 9 (Bot; reg; îf silhă) Coada-calului (Hippuris vulgaris). corectat(ă)

sihlebe^[1] sf vz sihlă

sihlie sf vz sihlă

silbă sf vz sihlă

silcă² sf vz sihlă

silhă sf vz sihlă

țâhlă^[1] sf vz sihlă

țârlă sf vz sihlă

țihlă¹ sf vz sihlă

țilhă sf vz sihlă

❍ȚIHLĂ 👉 SIHLĂ.

SALVĂ, salve, s. f. (Mil.) (Serie de) lovituri (de tun, de pușcă) trase simultan. – Din fr. salve.

SIHLĂ, sihle, s. f. Pădure deasă de copaci tineri; hățiș. [Var.: silhă, țâhlă s. f.] – Din sl. sŭhlĩ.

ȚÂHLĂ s. f. v. sihlă.

SALVĂ, salve, s. f. Serie de focuri trase simultan de mai multe arme. Dintr-o dată o salvă rupea văzduhul. SADOVEANU, O. VI 48. Dacă stăm culcați, salvele se răresc și ele. CAMIL PETRESCU, U. N. 359. Țevile... se ridicară deodată la ochi, degetele apăsară deodată pe trăgaci și salva de gloanțe umplu cerul cu o răpăială pripită. REBREANU, R. II 254. ◊ Fig. Se suie la tribună emoționat, o salvă de aplauze îl întîmpină. VLAHUȚĂ, O. AL. II 65.

SIHLĂ, sihle, s. f. Pădure deasă de copaci tineri. Într-o margină de sihlă Stă mașina la odihnă Sub cetini adăpostită. DEȘLIU, M. 48. În sihlă, țipătul păsărilor sălbatice se îngîna metalic cu ecoul văgăunilor. C. PETRESCU, S. 215. Sihla mută se-nfioară. Speriat dintr-un hățiș, Pui sfios de căprioară A ieșit la luminiș. TOPÎRCEANU, S. A. 23. – Variante: silhă (COȘBUC, P. I 161), țihlă (SADOVEANU, O. III 355) s. f.

ȚIHLĂ s. f. v. sihlă.

SALVĂ s.f. Serie de lovituri, de descărcări ale unei arme de foc. ◊ Salvă de salut = salvă trasă, fără proiectile, în diferite ocazii festive. [< fr. salve, it. salva].

SALVĂ s. f. serie de lovituri trase simultan cu două sau mai multe arme de foc. ♦ ~ de salut = salvă trasă fără proiectile, în diferite ocazii festive. (< fr. salve)

SALVĂ ~e f. mil. Descărcări de pușcă sau de tun trase simultan din mai multe guri de foc. /<fr. salve, germ. Salve

SIHLĂ ~e f. Pădure mică, deasă, cu mulți lăstari tineri și arbuști; hățiș. [G.-D. sihlei; Sil. si-hlă] /cf. lat. silva

SILHĂ f. v. SIHLĂ.

salvă f. descărcare de tunuri în semn de onoare sau de bucurie; fig. o salvă de aplauze.

sihlă (silhă) f. Mold. Buc. pădure deasă cu arbuști drepți și subțiri. [V. sâlhă].

silhă f. Buc. V. sâlhă.

* sálvă f., pl. e (fr. salve, d. it. salva). Descărcătură de maĭ multe arme, deodată în onoarea cuĭva saŭ ca exercițiŭ saŭ la bătălie: salve de puștĭ, de tunurĭ. Fig. O salvă de aplauze, o izbucnire de aplauze.

síhlă f., pl. e (din maĭ raru silhă, var. din *tîhlă, *tîlhă. Cp. cu tihăraĭe și cu ung. szilfa, ulm. Cu vsl. suhlĭ, vreascurĭ, uscăturĭ, din cauza formeĭ silhă, n’are legătură. V. tîlhar). Desiș (hățiș) într’o pădure: de abea putea străbate pin desișu întunecos al uneĭ sihle de carpenĭ tinerĭ (Hogaș, VR. 1914, 4-5, 121). – Mold. sî-. Și țihlă, mold. țî-. In Trans. vest (Vicĭu) sîlhă, „brad înalt”, la Frîncu „codru”. V. bunget, codru, ciriteĭ, brad.

sîlhă V. sihlă.

țíhlă, țihlíș, V. sihl-.

țîhlă, țîhliș, V. sihl-.

salve interj.

salvă (serie de lovituri de tun) s. f., g.-d. art. salvei; pl. salve

sihlă (desp. si-hlă) s. f., g.-d. art. sihlei; pl. sihle

salvă (serie de lovituri de tun) s. f., g.-d. art. salvei; pl. salve

sihlă (si-hlă) s. f., g.-d. art. sihlei; pl. sihle

salvă s. f., g.-d. art. salvei; pl. salve

sihlă s. f. (sil. -hlă), g.-d. art. sihlei; pl. sihle

sihlă

sihlă (-le), s. f. – (Trans., Mold.) Desiș, pădure tînără și deasă. – Var. sîhlă, țihlă, țîhlă, Trans. silhă, sîlhă. Sl. sŭchlĭ „rămuriște” (Candrea). Legătura cu lat. silva (Philippide, Principii, 140; Șeineanu, Semasiol., 148; Tiktin) este improbabilă. – Der. silhui (var. sîlhuietic), adj. (Trans., des, plin de hățișuri); silhiș, s. n. (hățiș); sihlos, adj. (des). Din rom. provine rut. syhlja (Miklosich, Wander., 19; Candrea, Elemente, 403; cf. Bogrea, Dacor., IV, 846).

salve! interj. folosită ca formă de salut, mai ales la despărțire

SALVE interj. v. salutare.

salve interj. v. SALUTARE.

SALVĂ s. foc. (~ de artilerie.)

SIHLĂ s. v. brad roșu, molid.

SIHLĂ s. hățiș, (reg.) târșar, (prin Mold. și Bucov.) sihlete. (~ într-o pădure mai bătrână.)

SILHĂ s. v. pin.

SALVĂ s. foc. (~ de artilerie.)

SIHLĂ s. hățiș, (reg.) tîrșar, (prin Mold. și Bucov.) sihlete. (~ într-o pădure mai bătrînă.)

sihlă s. v. MOLID.

silhă s. v. PIN.^[1]

sihlă, sihle, s.f. (reg.) 1. pădure deasă de copaci tineri; hățiș. 2. numele mai multor specii de conifere: brad, molid, pin. 3. (în forma: silhă) trunchi de copac. 4. (în forma: silhă) nume de plantă; coada-calului.

săhelbe, (sehelbe), s.n. – (reg.) Loc defrișat, unde a crescut zmeură, mure, spini; zmeuriș (pe V. Izei și a Vișeului). Tăietură de pădure. Pădure tânără. ♦ (top.) Săhelbe, cătun pe Dealul Prelucilor. – Din selbă „pădure tânără și deasă” (< lat. silva „pădure”) (DEX).

sălhă, sălhe, (silhă, sâlhă), s.f. – (reg.; înv.) Pădure deasă prin care nu poți trece; zmnidă, stuhăt. ♦ (top.) Sâlha, pădure, deal în Botiza și Rozavlea (Vișovan, 2005). „Cuvânt pe cale de dispariție în Maramureș” (idem); Sâlhuță, mlaștină situată sub Vf. Măgura Mică, în Munții Lăpușului (Timur, 2007: 39). – Din silha, sihla (cf. lat. silva) (MDA).

silhă, s.f. – v. sălhă („pădure deasă”).

săhelbe, (sehelbe), s.n. – Loc defrișat, unde a crescut zmeură, mure, spini; zmeuriș (pe v. Izei și a Vișeului). Tăietură de pădure. Pădure tânără. Săhelbe, cătun pe Dealul Prelucilor. – Din selbă „pădure tânără și deasă” (< lat. silva „pădure”).

sălhă, -e, (silhă, sâlhă), s.f. – Pădure deasă prin care nu poți trece; zmnidă, stuhăt. – Din silha, sihla (cf. lat. silva).

silhă, s.f. – v. sălhă.