saha sf [At: ANTIPA, P. 622 / Pl: ~le / E: tc saha] Braț vechi al Dunării sau gârlă veche în Delta Dunării, izolate la ambele capete prin împotmolire în perioada apelor mici.

SAHA, Megh Nad (1893-1956), fizician indian. Prof. la univ. din Allāhābād și Calcutta. În 1938 a creat Institutul de Fizică Nucleară din Calcutta. Lucrări de termodinamică, asupra teoriei ionizării („Ionizarea în cromosfera solară”), și de fizică stelară (coautor al „Tratatului de fizică modernă”); în teoria spectrelor stelare a analizat ionizarea materiei (1920) în funcție de temperatură și presiune (formula lui S.).

SAHA, republică în ENE Federației Ruse, situată în partea central-nord-estică a Siberiei, în bazinul fl. Lena, Indighirka și Kolîma, cu ieșire la Oc. Arctic; 3,1 mil. km² (cea mai mare republică a Federației Ruse); 948,1 mii loc. (2002). Centrul ad-tiv: Iakutsk. Zăcăminte dep etrol, gaze naturale, cărbune, aur, diamante, zinc, sare ș.a. Vegetație de tundră și de taiga. Expl. forestiere. Creșterea renilor (în N), a cailor și bovinelor (în S); vânătoare și pescuit. Aici (la Oimiakon) se află „polul frigului” din emisfera N. Creată ca republică autonomă, cu numele Iakuția, în 1922; din 1991 poartă actuala denumire.

SAHA < tc. sahá (viroagă, deltă, DLR). 1. – Jupîn Cazan (Div 76). 2. Sahan. 3. Sahini. A. act. 4. Cf. Sahia, Al. scriitor.

saha, sahale, s.f. (reg.) braț vechi al Dunării sau gârlă veche în Delta Dunării, izolat la ambele capete prin împotmolire.