sacru², ~ră [At: HELIADE, O. I, 220 / Pl: ~ri, ~re / E: lat sacrum] 1 a Care aparține bisericii sau religiei (creștine). 2 a Privitor la cultul religiei (creștine). 3 a Specific bisericii sau religiei (creștine). 4 a Care se consideră a fi înzestrat cu harul divin. 5 a Sfânt (9). 6 a (Îs) Foc ~ Foc întreținut permanent pe altarele zeilor. 7 a (Îas) Însuflețire. 8 a (Îas) Vocație. 9 a (Îas) Geniu (5). 10 sn Ceea ce este sacru² (3). 11 a Care impune un respect deosebit, venerație. 12 a Care este deosebit de prețios, de important. 13 a Care nu poate fi vătămat, de care nu te poți atinge sau nu trebuie să te atingi Si: intangibil, inviolabil. 14 a Sfânt (59). 15 a (Îs) Monstru ~ Mare personalitate într-un domeniu, mai ales artistic. 16 sn (Înv; ccr) Obiect sacru² (2).

sacru¹ sn vz sacrum

SACRU, -Ă, sacri, -e, adj. 1. Cu caracter religios, privitor la religie sau în legătură cu religia; sfînt. Pictura sacră, chiar dînsa aluneca adesea pe calea abuzului. CARAGIALE, O. III 253. Dar ieșind din templul sacru, lasă gîndul lui să cadă. EMINESCU, O. IV 116. În fundul golfului... era cetatea Astyra, cu un templu al Dianei, într-o pădure sacră. BOLINTINEANU, O. 305. 2. Fig. Care inspiră sentimente de venerație, deosebit de onorat; scump. De la el am învățat a privi cu atenție și cu pietate înspre depozitul sacru al literaturii populare. SADOVEANU, E. 159. Ei bine! prin aceasta tractatul deveni el oare mai sacru? HASDEU, I. V. 164. În zidurile mele oricine a pătruns Devine-un oaspe sacru. ALECSANDRI, T. II 144. ◊ Foc sacru = entuziasm creator. Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge? MACEDONSKI, O. I 62.

SACRU, -Ă adj. 1. Cu caracter religios; sfînt. ♦ Foc sacru = vocație, talent. 2. (Fig.) Scump, venerat. [< lat. sacer].

SACRU s.n. v. sacrum.

SACRU, -Ă I. adj. 1. cu caracter religios; sfânt. ♦ foc sacru = (fig.) vocație, talent. 2. (fig.) scump, venerat. II. s. n. ceea ce transcende umanul, ceea ce este dincolo de lumea fizică, de profan. (< lat. sacer, it. sacro)

SACRU ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de religie; propriu religiei. 2) Care inspiră sentimente luminoase și înălțătoare; demn de venerație absolută; sfânt. [Sil. sa-cru] /<lat. sacer, ~cra, ~um

Sacru (Muntele) m. munte la N.-E. de Roma, unde plebeii se retraseră spre a scăpa de tirania decemvirilor (sec. V a. Cr.).

sacru a. 1. care a primit consacrarea religioasă; 2. consacrat cultului: vase sacre; 3. fig. foc sacru, entuziasm, geniu; 4. care insuflă un respect oarecum religios: persoana unui cetățean roman era sacră; 5. se zice de lucrurile ce nu trebue divulgate sau atinse: depozit sacru. ║ n. ceeace e sacru; sacrul și profanul.

* sácru, -ă adj. (lat. sacer, sacra, sacrum). Sfînt: vase sacre, persoană sacră. Inviolabil, de care nu e permis să te atingĭ: persoana unuĭ cetățean roman era sacră.

SACRUM s. n. Os triunghiular (format din cinci vertebre sudate) situat în partea inferioară a coloanei vertebrale și care, împreună cu oasele pelviene, formează bazinul. [Var.: sacru s. n.] – Din fr., lat. sacrum.

sacrum sn [At: I. IONESCU, V. 63/12 / V: sacru / Pl: ~uri / E: fr sacrum, lat sacrum] (Șîs os ~, os sacru, (înv) ciolanele ~) Os triunghiular, alcătuit din cinci vertebre sudate, situat în partea inferioară a coloanei vertebrale, care împreună cu oasele pelviene formează bazinul Si: (pop) crucea-șalelor, osul crucii, (înv) os sfânt.

SACRUM s. n. Os triunghiular (format din cinci vertebre sudate) așezat în partea de jos a coloanei vertebrale și care, împreună cu oasele pelviene, formează bazinul. [Var.: sacru s. n.] – Din fr., lat. sacrum.

SACRUM s. n. Os de formă triunghiulară, constituit din cinci vertebre sudate, așezat în partea de jos a șirei spinării și formînd, împreună cu oasele pelviene, bazinul; crucea spinării.

SACRUM s.n. (Anat.) Os triunghiular al bazinului, așezat la partea inferioară a șirei spinării și care împreună cu oasele pelviene formează bazinul. [Var. sacru s.n. / < fr., lat. sacrum].

SACRUM s. n. os triunghiular la partea inferioară a coloanei vertebrale, care împreună cu oasele pelviene formează bazinul. (< fr., lat. sacrum)

SACRUM n. anat. Os triunghiular, situat în regiunea inferioară a coloanei vertebrale, care, împreună cu oasele iliace, formează bazinul. [Sil. sa-crum] /<lat., fr. sacrum

* sácrum n., fără pl. saŭ pl. sacre (lat. sacrum, adică os sacrum, osu sfînt, pe care Romaniĭ îl ofereaŭ la sacrificiŭ). Anat. Osu din partea de jos a șireĭ spinăriĭ care se unește cu oasele iliece și formează basinu.

sacru (desp. sa-cru) adj. m., pl. sacri; f. sacră, pl. sacre

sacru (sa-cru) adj. m., pl. sacri; f. sacră, pl. sacre

sacru adj. m. (sil. -cru), pl. sacri; f. sg. sacră, pl. sacre

sacrum (desp. sa-crum) s. n.

sacrum (sa-crum) s. n.

sacrum s. n. (sil. -crum)

sacru (sacră), adj. – Sfînt. Lat. sacrum (sec. XIX). – Der. sacrificiu, s. n.; sacrifica, vb.; sacrificator, s. m.; sacrilegiu, s. n.; sacrileg, adj.; sacru, s. n. (osul sacru); sacrosant, adj.; consacra, vb., din fr.

SACRA POPULI LINGUA EST (lat.) limba poporului este sacră – Seneca, „Controversiae”, 1, 1, 10.

SACRU adj. 1. v. sfânt. 2. sfânt, (livr.) sacrat, sacrosanct. (Scripturile ~.) 3. sfânt, solemn. (Un jurământ ~.) 4. sfânt. (Numele ~ al patriei.) 5. v. solemn. 6. v. inviolabil.

SACRU adj. 1. (BIS.) divin, sacramental, sfînt. (Lucrurile ~.) 2. (BIS.) sfînt, (livr.) sacrat, sacrosanct. (Scripturile ~.) 3. sfînt, solemn. (Un jurămînt ~.) 4. sfînt. (Numele ~ al patriei.) 5. solemn, (livr.) sacerdotal. (Importanța ~ a momentului.) 6. intangibil, inviolabil, sfînt, (livr.) sacramental, sacrosanct, (rar) sacral. (Drept ~.)

SACRUM s. (ANAT.) (pop.) crucea-șalelor, osul crucii.

SACRUM s. (ANAT.) (pop.) crucea-șalelor, osul crucii.

Sacru ≠ profan

Focul sacru – Se știe că în temple arde o flacără în permanență. Prin analogie, inspirația, elanul creator, geniul au fost comparate cu acest foc nestins, ajungînd să fie denumite „focul sacru”. În acest sens, poetul Macedonski se întreabă: „Se poate crede că vreodată ce e foc sacru, se va stinge?” (Opere, vol. I, pag. 62). LIT.