sălășluitor, ~oare [At: (a. 1819) DOC. EC. 204 / P: ~lu-i~ / Pl: ~i, ~oare / E: sălășlui + -tor] 1-6 smf, a (Înv) (Persoană) care sălășluiește (1-3) într-un anumit loc Si: locuitor. 7 a (Înv; d. așezări omenești) Care este situat într-un anumit loc. 8-11 smf, a (Înv) (Persoană) care (se) sălășluiește (11-12) Si: (înv) sălășitor (1-4). 12 smf (Înv) Persoană care sălășluiește (16) pe cineva Si: gazdă (5).

SĂLĂȘLUITOR s. v. locuitor.

sălășluitor s. v. LOCUITOR.

sălășluitor, sălășluitoare, adj., s.m. și f. (înv.) 1. (adj.; s.m. și f.) (persoană) care sălășluiește, locuiește, trăiește într-un anumit loc; locuitor. 2. (adj.; despre așezări) care se află, care este situat într-un anumit loc. 3. (adj.; s.m. și f.) (persoană) care petrece noaptea la cineva, care rămâne la cineva. 4. (s.m. și f.) persoană care găzduiește pe cineva, care ia pe cineva în gazdă.