15 definiții pentru sârg sârgă sirg


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SÂRG s. n. (Pop.; în loc. adv.) Cu (sau, reg., de, în) sârg = repede, iute; îndată, imediat. – Din magh. sürgös „grăbit”.

SÂRG s. n. (Pop.; în loc. adv.) Cu (sau, reg., de, în) sârg = repede, iute; îndată, imediat. – Din magh. sürgös „grăbit”.

sârg sn [At: PSALT. 305 / V: sf, sirg / Pl: ? / E: mg szorog] 1 (Îvp; îlav) Cu (sau de, ori în sau, înv, în de) ~ În grabă. 2 (Îvp; pex; îal) Curând (1). 3-6 (De obicei în locuțiuni construite cu prepoziția „cu”) Sârguință (1-4).

SÂRG n.: Cu ~ a) cu râvnă; cu tragere de inimă; b) repede; iute. De ~ repede; îndată. /<ung. szorog

sârg n. grabă, numai în locuțiunea de sârg, de grabă: veseli de sârg porniră NEGR. [Ung. SZOROG].

SÎRG s. n. (În loc. adv.) De (în sau cu) sîrg = repede, îndată, imediat. Să-ți ridici în sîrg nevasta și copiii... și să fugi spre munți. GALACTION, O. I 52. Cu sîrg, băiete! Ce-ntîrzii, de nu te sui? COȘBUC, P. II 45. De sîrg... se gătește ca să pornească împotriva nobililor și a lui Basta. BĂLCESCU, O. II 320. Cît Bogdan îl auzea, De sîrg mi se repezea. ALECSANDRI, P. P. 176.

sîrg n. (ung. szorgas, mare grabă, szorgolni, a sîrguĭ, d. vsl. usrŭdite, osîrdie). Vechĭ. De sîrg orĭ (maĭ exact) desîrg, degrabă, grabnic, urgent: purceseră desîrg. -Și cu sîrg.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SÂRG s. bunăvoință, râvnă, silință, zel, (înv.) proeresis. (Arăta destul ~, dar nu putea realiza nimic.)

SÂRG s. v. hărnicie, râvnă, silință, sârguință, strădanie, străduință, vrednicie, zel.

sîrg s. v. HĂRNICIE. RÎVNĂ, SILINȚĂ. SÎRGUINTĂ. STRĂDANIE. STRĂDUINȚĂ. VREDNICIE. ZEL.

SÎRG s. bunăvoință, rîvnă, silință, zel, (înv.) proeresis. (Arăta destul ~, dar nu putea realiza nimic.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

sîrg s. n. – Silință, străduință. Probabil din sl. usrŭdije „străduință”, cf. osîrdie, prin intermediul sb., cf. sb. srgati se „a se îngrămădi”, srg „prăjină pentru uscat rufele”, srdačka „mosorelul suveicii”. Pare a fi dubletul lui sîr,. s. n. (Banat, grijă), der. nisîruință, s. f. (Banat, neglijență). Explicația bazată pe mag. sürgős „grăbit”, care derivă tot din sl. usrŭdije (Cihac, II, 321; Gáldi., Dict., 96), este incertă. Der. sirgui, vb. (înv., a forța, a constrînge; înv., a se zori; refl., a-și da silința, a se forța); sîrguință (var. sîrguială), s. f. (silință, străduință); sîrguitor (var. sîrguincios), adj. (activ, harnic).

Intrare: sârg
substantiv neutru (N999)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sârg
plural
genitiv-dativ singular
plural
vocativ singular
plural
sârgă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sirg
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

sârg sârgă sirg

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 4 exemple
    exemple
    • Să-ți ridici în sîrg nevasta și copiii... și să fugi spre munți. GALACTION, O. I 52.
      surse: DLRLC
    • Cu sîrg, băiete! Ce-ntîrzii, de nu te sui? COȘBUC, P. II 45.
      surse: DLRLC
    • De sîrg... se gătește ca să pornească împotriva nobililor și a lui Basta. BĂLCESCU, O. II 320.
      surse: DLRLC
    • Cît Bogdan îl auzea, De sîrg mi se repezea. ALECSANDRI, P. P. 176.
      surse: DLRLC

etimologie: