RĂZBUBUI, pers. 3 răzbubuie, vb. IV. Intranz. (Despre tunet, trăsnet) A bubui tare, a detuna. Tunetul răzbubui departe. SANDU-ALDEA, D. N. 233. Răzbubuind din nor în nor, Un trăsnet se descarcă. IOSIF, PATR. 17. ◊ (Despre alte surse de zgomote, p. ext. despre locul în care se fac ele auzite) Răzbubuie culmile, muntele geme. IOSIF, T. 60. [Furtuna] răzbubuie pin brazii ce șuieră ca șerpii. ODOBESCU, S. III 90. ◊ Tranz. fact. Zeus, Plin de mînie, răzbubuie muntele Arima. MURNU, I. 45.