RĂSFĂȚ, răsfățuri, s. n. 1. Faptul de a (se) răsfăța; mîngîiere, alintare; (depreciativ) răzgîiere. Răsfățurile sale sînt dulci și grațioase. BOLINTINEANU, la TDRG. ♦ (Rar) Zburdare, zburdăciune. [Miercanele] să aruncau pe răsfăț; rupeau pămîntul în fugă. DELAVRANCEA, S. 17. 2. Desfătare, plăcere. Artistul crease pentru răsfățul ochilor, sădind boschete și tufare, plopi gingași cu foile albe. ANGHEL, PR. 58. Mi-aduc aminte de zilele copilăriei. Zile de răsfăț ale copilăriei mele. VLAHUȚĂ, O. A. II 248. 3. Huzur, îmbuibare, belșug. Se tem că te duce-n pierire Belșugul prin trai cu răsfăț. COȘBUC, P. I 324. ◊ Loc. adv. În răsfăț = în lux, în belșug. Te-ai pomenit în huzur și-n răsfăț de cum ai deschis ochii. VLAHUȚĂ, O. A. II 280.