RĂSFRÎNGERE, răsfrîngeri, s. f. Acțiunea de a (se) răsfrînge și rezultatul ei. 1. Lumină, radiație luminoasă, lucire, strălucire. Într-un pisc depărtat al înălțimii, apăruse răsfrîngerea zorilor pe luciu de stîncă. SADOVEANU, F. J. 372. Răsfrîngeri roșii de amurg Se sfarmă-n licăriri mărunte. TOPÎRCEANU, B. 28. Soarele nu era departe d-a apune. El se culca în nori. Răsfrîngerile lui făceau valuri de aur și rubin. BOLINTINEANU, O. 429. 2. Oglindire, reflectare. Răsfrîngerea soarelui pe suprafața bolții mă orbise de tot. ALECSANDRI, O. P. 267. ◊ Fig. În sufletul său... mai stăruia lumina altei vieți și răsfrîngerea unei culturi de odinioară. SADOVEANU, E. 13. Națiunea romînă vroiește ca poezia romînă să îmbrățișeze toate simțimîntele sale, aspirațiunile ei naționale, politice, sociale... să fie răsfrîngerea a tot ce simte ea. BOLLIAC, O. 62. 3. Fig. (Neobișnuit) Reflexie, gîndire, meditație. Cărți lîngă cărți... în fel de fel de legături și scoarțe, rămășițe ale atîtor răsfrîngeri și ale atîtor biblioteci... dorm toate la un loc. ANGHEL, PR. 19.