RĂPĂIT² s. n. Faptul de a răpăi și zgomotul produs; (în special) zgomotul ploii căzînd pe acoperiș sau pe altă suprafață tare; răpăială. Ușa tinzii se deschise și un soldat intră o dată cu răpăitul larg al ploii. CAMILAR, N. I 217. Se aude tot mai tare, tot mai aproape, un vuiet ca de moară și un răpăit, un plesnet de apă care cade pe lespezi. VLAHUȚĂ, R. P. 58. ♦ Succesiune de lovituri ritmice; zgomotul produs de astfel de lovituri. Pe străzile orașului treceau În rînduri strînse tineri cot la cot, Mînați de-un răpăit de darabane. JEBELEANU, C. 28.