răpitór, -oáre adj. Care răpește, rapace, care se răpede la pradă: șoĭmu e răpitor. Fig. Rapace, lacom de cîștig: hi poate hi pentru răutățile eĭ, că era o femeĭe răpitoare (Vechĭ). Fărmăcător, încîntător (fr. ravissant): o femeĭe răpitoare. F. pl. Zool. Păsărĭ de pradă (pajura, vulturu, șoĭmu, ulĭu, bufnița) grupate într’un ordin.