RĂPCIUGĂ s. f. 1. Boală contagioasă de care suferă mai ales caii și care se caracterizează prin ulcerații pe mucoasa nazală, scurgeri din nas, respirație grea etc.; morvă. Cînd auzi calul de la Făt-Frumos că hainele și armele sînt bine curățate și pregătite, odată se scutură și el, și toate bubele și răpciuga căzură de pe dînsul. ISPIRESCU, L. 3. 2. Animal, mai ales cal, bătrîn, bolnav, neputincios. V. mîrțoagă. Iată că iese din mijlocul hergheliei o răpciugă de cal. CREANGĂ, P. 194.