RĂBUFNIRE, răbufniri, s. f. Faptul de a răbufni; zgomot surd și puternic. Cu fiecare boare de vînt venea o răbufnire de strigăte. DUMITRIU, N. 101. Văzduhul mocnea, înfrînîndu-și cu greu răbufnirea întîrziată. MIHALE, O. 504. Răbufnirile de tunuri mai continuară un răstimp și apoi încetară pe rînd. REBREANU, P. S. 59.