răbój n., pl. oaje și (nord) răbuș n., pl. e și urĭ (vsl. rŭbošŭ, sîrb. raboš, rabuš și rovaš, tăĭetură, crestătură; bg. raboš, slovac rovaš, rabuša, ceh. rováš, rabuše; ung. róbot, rovás, rovát. V. răvaș). Bucată de lemn pe care se fac crestăturĭ care servesc la ținut socoteala oamenilor care nu știŭ carte (astăzĭ rar întrebuințată pintre cĭobanĭ. Cînd e vorba de o adeverință reciprocă, se crestează și apoĭ se despică lemnu’n doŭă, și fie care parte îșĭ păstrează bucata de lemn, care, la o judecată eventuală, servește, drept probă. V. țăncușă). A scoate răboj la ureche, a cresta urechea uneĭ vite ca semn. Fig. A face răbuș, a socoti, a număra: a trebuit să fac răbușu copiilor bunĭ de școală (Kir. Șez. 30, 202). A-țĭ ĭeși din răbuș, a perde răbdarea, a te enerva, a te înfuria. – Și răbuj (Suc. Șez. 37, 42, și R. S. GrS. 6, 51).