RUSTIC, -Ă, rustici, -e, adj. (Livresc) De țară, ca la țară, imitînd anumite aspecte ale vieții de țară. V. cîmpenesc. O casă... încăpătoare și gospodărească, nu lipsită de anume eleganță rustică. CĂLINESCU, E. 49. Acolo, bătrîni și dezamăgiți, în pacea rustică, găseau consolarea cea mare. C. PETRESCU, R. DR. 39. Pe jgheabul verde al cișmelei un faun rustic c-o naiadă S-au prins de vorbe și de glume sub licăririle din cer. MACEDONSKI, O. I 63. ◊ (Adverbial) Dar ocnașul, traducînd rustic, în limba lui, întîmplarea asta, care-l supăra, a liniștit-o domol. POPA, V. 34. ♦ Necioplit, grosolan, neșlefuit. Strînsei verde... cu dreapta mea cam rustică, dreapta grăsulie... a domnului Georges. HOGAȘ, M. N. 31. ♦ (Despre elemente de arhitectură și ornamente) Cu suprafața brută, nefinisată.