2 intrări

7 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RUPTÓR, ruptoare, s. n. Aparat electric care deschide și menține deschis un circuit electric, sub acțiunea și pe durata unei comenzi din exterior. – Din fr. rupteur.

RUPTÓR, ruptoare, s. n. Aparat electric care deschide și menține deschis un circuit electric, sub acțiunea și pe durata unei comenzi din exterior. – Din fr. rupteur.

ruptor sn [At: EC. TEHN. I, 178 / Pl: ~oare / E: fr rupteur] Întrerupător folosit la motoarele electrice, la comutarea circuitelor electrice etc.

RUPTÓR, ruptoare, s. n. Întrerupător electric al cărui element de contact se găsește în poziție de repaus cînd este închis circuitul electric în care este montat.

RUPTÓR s.n. Întrerupător electric comandat la distanță, al cărui element mobil de contact are ca poziție de repaus poziția corespunzătoare închiderii circuitului. [Pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. rupteur].

RUPTÓR s. n. întrerupător care deschide și menține deschis un circuit electric, sub acțiunea și pe durata exercitării unei comenzi din exterior. (< fr. rupteur)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ruptór s. n., pl. ruptoáre

ruptór s. n., pl. ruptoáre

Intrare: ruptor (pl. -i)
ruptor (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ruptor
  • ruptorul
  • ruptoru‑
plural
  • ruptori
  • ruptorii
genitiv-dativ singular
  • ruptor
  • ruptorului
plural
  • ruptori
  • ruptorilor
vocativ singular
plural
Intrare: ruptor (pl. -oare)
ruptor (pl. -oare) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ruptor
  • ruptorul
  • ruptoru‑
plural
  • ruptoare
  • ruptoarele
genitiv-dativ singular
  • ruptor
  • ruptorului
plural
  • ruptoare
  • ruptoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)