RUGĂTOR, -OARE, rugători, -oare, adj. Care exprimă o rugăminte, care cere cu umilință, care se roagă. Cîteva glasuri rugătoare se auziră îngînînd în clasă. BASSARABESCU, V. 3. Și-i închina astfel vorbe rugătoare. ALECSANDRI, P. II 132. ◊ Fig. Glasuri de clopote-n turn Își plîng rugătorul lor cîntec. COȘBUC, P. II 61. Întind copacii brațe uscate, rugătoare. ALECSANDRI, P. III 242. ◊ (Adverbial) Îl trase iar de mînecă și-l privi rugător, ca o biată muiere bătrînă și slabă ce era. DUMITRIU, N. 158.