10 definiții pentru ruf


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ruf1 sn [At: ABC. MAR. / E: fr rouf] (Mar) Parte centrală a structurii unei nave, cuprinzând diferite cabine.

RUF, rufuri, s. n. Construcție deasupra punții superioare a unei nave, extinsă numai pe o porțiune a ei, în care sunt amenajate, de obicei, locuințele echipajului. – Din fr. rouf.

RUF, rufuri, s. n. Construcție deasupra punții superioare a unei nave, extinsă numai pe o porțiune a ei, în care sunt amenajate, de obicei, locuințele echipajului. – Din fr. rouf.

RUF s.n. Totalitatea suprastructurilor din centrul navei și de pe puntea superioară. [< fr. rouf, cf. engl. roof – acoperiș].

RUF s. n. suprastructură care ocupă o parte din lățimea unei nave și unde sunt amenajate încăperi pentru echipaj și pentru navigație. ◊ punte care ocupă parțial lățimea navei. (< fr. rouf, engl. roof)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ruf, s.n. – v. rif („unitate de măsură pentru lungime”).

ruf, (rif), s.n. – Unitate de măsură pentru lungimi: „Un meter are un ruf si giumătate” (Papahagi 1925). – Din tc. rif, irif, magh. röf, réf (MDA).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Ruf, sfânt creștin, episcop al Tebei, fiul lui Simon Cireneanul, numit în evanghelii „ales al Domnului”. Face parte din cei 70 de apostoli, ajungând episcop de Teba. Bis. îl sărbătorește la 8 aprilie și la 4 ianuarie, la soborul celor 70 de apostoli.

Intrare: ruf
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ruf
  • ruful
  • rufu‑
plural
  • rufuri
  • rufurile
genitiv-dativ singular
  • ruf
  • rufului
plural
  • rufuri
  • rufurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)