rubrică sf [At: DRLU / A și: rubrică / Pl: -ici, (înv) -ice / E: lat rubrica, ger Rubrik, fr rubrique] 1 (îdt) Cerneală roșie. 2 (în cărțile, manuscrisele vechi) Titlu de carte sau de capitol scris cu roșu. 3 (Pex) Titlu. 4 Despărțitură, spațiu într-un registru, formular, grafic etc. 5 Spațiu rezervat (permanent) într-un ziar, într-o revistă, materialelor publicistice dintr-un anumit gen sau domeniu. 6 (Înv) Capitol. 7 (Înv) Paragraf.

RUBRICĂ, rubrici, s. f. 1. Despărțitură (verticală sau orizontală) cuprinzînd una sau mai multe coloane într-un registru, formular, grafic etc. Rubrica «debit». Rubrica «credit». 2. Spațiu rezervat într-o publicație periodică pentru articole, comunicări etc., dintr-un anumit domeniu. Rubrica informațiilor. ▭ Materialul înregistrat subt această rubrică prezintă un interes deosebit și din punctul de vedere al istoriei sociale. IORDAN, N. L. 9. Nu omitea niciodată să o pomenească rubrica mondenă a ziarelor din capitală. C. PETRESCU, C. V. 235. 3. (Învechit) Titlu de pagină sau de capitol, care, în vechile manuscrise și cărți, se scria cu roșu.

RUBRICĂ s.f. 1. Titlu de carte sau de capitol scris cu roșu în vechile cărți sau manuscrise. 2. Despărțitură într-un registru, într-un formular, într-un grafic etc. 3. Spațiu rezervat permanent într-o publicație periodică articolelor, comunicărilor etc. dintr-un anumit domeniu. [Pl. -ci. / cf. germ. Rubrik, fr. rubrique < lat. rubrica – pămînt roșu].

RUBRICĂ s. f. 1. despărțitură într-un registru, formular, grafic etc. 2. spațiu rezervat într-o publicație periodică articolelor, comunicărilor etc. dintr-un anumit domeniu. (< fr. rubrique, germ. Rubrik, lat. rubrica)

RUBRICĂ ~ci f. 1) Coloană dintr-un formular sau dintr-un registru, marcată prin două linii verticale sau orizontale, care urmează a fi completată. 2) Compartiment permanent al unei publicații periodice, rezervat materialelor dintr-un anumit domeniu. 3) (în cărți, manuscrise vechi) Titlu de capitol scris cu roșu. [G.-D. rubricii] /<lat. rubrica, germ. Rubrik, fr. rubrique

rubrică f. 1. un fel de cretă roșie întrebuințată de dulgheri; 2. titlu tipărit roșu în vechile cărți juridice sau bisericești; 3. în ziare, titlu ce indică origina unei știri: sub rubrica de...

*rubrícă f., pl. ĭ (lat. rubrica, subînț. terra, pămînt, adică „lut roș” saŭ „cretă roșie”, cu care se scriaŭ titlurile și se întrebuința și ca emostatic, d. ruber, roș). Titlu al uneĭ părțĭ dintr’un ziar orĭ dintr’altă lucrare mare: rubrica informațiunilor. – Fals rúbrică.

rubrica vt [At: ALEXI, W. / Pzi: ~chez / E: fr rubriquer] (Rar) A împărți în rubrici Si: a aranja (1), a clasifica (1), a rândui.

RUBRICA vb. I. tr. (Liv.) A împărți în rubrici, a clasifica. [Cf. fr. rubriquer, it. rubricare].

rubrică (desp. ru-bri-) s. f., g.-d. art. rubricii; pl. rubrici

rubrică (ru-bri-) s. f., g.-d. art. rubricii; pl. rubrici

rubrică s. f. (sil. -bri-), g.-d. art. rubricii; pl. rubrici

rubrica vb., ind. prez. 1 sg. rubrichez, 3 sg. și pl. rubrichează

RUBRICĂ s. v. capitol.

RUBRICĂ s. (înv.) riglă. (Împarte condica în patru ~.)

RUBRICĂ s. (înv.) riglă. (Împarte condica în patru ~.)

rubrică s. v. CAPITOL.