10 definiții pentru rubia


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RUBIÁ, rubiele, s. f. Numele unei monede turcești de aur, emisă spre sfârșitul Evului Mediu, care a circulat în Țările Române în prima jumătate a sec. XIX. – Din tc. rubya.

rubia sf [At: BELDIMAN, E. 38/28 / V: rebia (Pl: rebiale), rupie / S: rubea / Pl: ~iele, ~bele / E: tc rubyye] Monedă turcească de aur, care a circulat în trecut și în țările românești.

RUBIÁ, rubiele, s. f. Numele unei monede turcești de aur, emisă spre sfârșitul evului mediu, care a circulat în țările române în prima jumătate a sec. XIX. – Din tc. rubya.

RUBIÁ, rubiele, s. f. (Învechit) Mică monedă turcească de aur. Descurca șirele de mărgăritare ca boabele de mei și salba de rubiele. MACEDONSKI, O. III 21. La capătul albiuței au găsit cîteva rubiele, puse de turci se vede. CREANGĂ, A. 21. Și știu turme de berbeci, Izvoare cu ape reci, Și neveste frumușele, Și desagi cu rubiele. ALECSANDRI, P. P. 156.

RUBIÁ ~éle f. înv. Monedă turcească de aur cu circulație și în țările române. /<turc. rubiyye

rubià f. od. monedă de aur turcească în valoare de 5 lei vechi (a patra parte dintr’un irmilic): cu rubiele arăpești, cu groșe lipovenești POP. [Turc. RUBIYÈ, lit. a patra parte].

rubiá f., pl. iele (turc. [d. ar.] rubiĭé, sfert. V. rupie). O veche monetă turcească de aur (un sfert de irmilic, adică 5 leĭ vechĭ, ĭar azĭ 25 de piaștri). – Și rubĭá, rubĭele și rubea, rubele.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rubiá (-bia) s. f., art. rubiáua, g.-d. art. rubiélei; pl. rubiéle, art. rubiélele

rubiá s. f. (sil. -bia), art. rubiáua, g.-d. art. rubiélei; pl. rubiéle


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

rubiá (rubiéle), s. f. – (Înv.) Monedă turcă, care valora un sfert de irmilic.Mr. rubie. Tc. rubyié (Roesler 601; Șeineanu, II, 302), cf. bg., sb. rubija.

Intrare: rubia
  • silabație: ru-bia
substantiv feminin (F155)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rubia
  • rubiaua
plural
  • rubiele
  • rubielele
genitiv-dativ singular
  • rubiele
  • rubielei
plural
  • rubiele
  • rubielelor
vocativ singular
plural

rubia

  • 1. Numele unei monede turcești de aur, emisă spre sfârșitul Evului Mediu, care a circulat în Țările Române în prima jumătate a secolului XIX.
    surse: DEX '09 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • Descurca șirele de mărgăritare ca boabele de mei și salba de rubiele. MACEDONSKI, O. III 21.
      surse: DLRLC
    • La capătul albiuței au găsit cîteva rubiele, puse de turci se vede. CREANGĂ, A. 21.
      surse: DLRLC
    • Și știu turme de berbeci, Izvoare cu ape reci, Și neveste frumușele, Și desagi cu rubiele. ALECSANDRI, P. P. 156.
      surse: DLRLC

etimologie: