ROZMARIN, rozmarini, s. m. Mic arbust, cu miros plăcut, avînd frunzele totdeauna verzi și florile albastre, roșii sau albe, așezate la subsuoara frunzelor; are întrebuințări în medicină și în industria parfumurilor (Rosmarinus officinalis). Pe perina cu foi de rozmarin Alunecase capul ei la vale. GOGA, C. P. 136. Niță, băietul, stetea și el în prag, cu o creangă de rozmarin în mînă. SLAVICI, N. I 244. Și pe mine m-au scăldat Tot în rozmarin și flori, Să fiu dragă la feciori, În rozmarin de cel verde Să fiu dragă cui mă vede. ȘEZ. XV 115.