ROTIRE. Subst. Rotire, rotit, rotitură (pop.), roată, mișcare circulară, girație (tehn.), rotare, rotație, orbită, tur; piruetă; revoluție, pivotare, pivotație; învîrteală, învîrtire, învîrtit, învîrtitură, rotocol; răsuceală, răsucire, suceală, sucire, sucit, sucitură; mișcare în vîrtej, învîrtejire, vîrtejire, vîrtejuire (rar), învolburare. Rostogol, rostogolire, rostogolit, tăvăleală, tăvălire. Înconjurare, înconjur (rar), încercuire, ocol, ocoleală (rar), ocolire, ocoliș. Roată, cerc. Adj. Rotativ, circular, giratoriu, de rotație; rotatoriu; orbital; învîrtitor; învolburat; vîrtelnic (rar). Vb. A (se) roti, a pivota (tehn.), a (se) învîrti, a (se) mișca în cerc; a (se) întoarce de jur-împrejur, a se întoarce pe călcîie, a face stînga împrejur, a pirueta, a face piruete; a se rotocoli (rar); a (se) răsuci, a suci; a (se) învîrteji, a (se) vîrteji, a se vîrtejui, a (se) învolbura. A (se) rostogoli, a se da de-a dura (de-a berbeleacul), a se duce de-a rostogolul, a se duce de-a tăvălugul (tăvălug), a (se) duce de-a roata, a (se) tăvăli. A înconjura, a ocoli, a da ocol, a da roată, a merge de jur-împrejur; a face un circuit (un tur). Adv. Rotiș (pop.); de-a rostogolul, de-a rostogol (pop.), de-a rostogoala (rar), de-a prostăvala (rar), de-a dura, de-a tumba, de-a berbeleacul, de-a vălătucul. V. cerc, mișcare.