14 definiții pentru rosătură rozătură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ROSĂTÚRĂ, rosături, s. f. 1. Rană superficială provenită dintr-o frecătură, dintr-o roadere; eroziune. 2. Loc ros, tocit, găurit. [Var.: rozătúră s. f.] – Ros + suf. -ătură.

ROSĂTÚRĂ, rosături, s. f. 1. Rană superficială provenită dintr-o frecătură, dintr-o roadere; eroziune. 2. Loc ros, tocit, găurit. [Var.: rozătúră s. f.] – Ros + suf. -ătură.

rosătu sf [At: ANON. CAR. / V: roză~ / Pl: ~ri / E: roade + -ătură] 1 Rană superficială provenită dintr-o roadere Si: rosură1 (8). 2 (Înv; îs) ~ de pântece Colică la animale. 3 Roadere (6). 4 Tocire a dinților. 5 Eroziune a solului sub acțiunea apei. 6 Loc erodat. 7 (Rar) Porțiune dintr-o pădure tânără unde unele animale rod coaja arborelor, producând stricăciuni. 8 Rosură (14).

ROSĂTÚRĂ, rosături, s. f. 1. Rană superficială, provenită dintr-o frecătură, dintr-o roadere; eroziune. Fără ciorapi, mă ard postalii, mă rod... Nu-i nimic, o să-mi treacă rosătura. STANCU, D. 404. 2. Loc tocit, ros, găurit. Într-un colț al corăbiei vede o rosătură mare. ȘEZ. II 4. – Variantă: rozătúră s. f.

ROSĂTÚRĂ rosături f. 1) v. A ROADE și A SE ROADE. 2) Loc ros, tocit. 3) Rană superficială provenită dintr-o roadere. 4) Masă constând din resturi provenite din roadere. [G.-D. rosăturii] /a roade + suf. ~ătură

ROZĂTÚRĂ s. f. v. rosătură.

rozătură f. 1. efectul roaderii; 2. ceva ros.

rozătúră și rosătúră f., pl. ĭ (d. rod, ros). Roadere prelungită. Felu de a roade. Parte roasă: o rosătură de cizmă la picĭor, rozătură de ĭepure pe copacĭ. V. rosură.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rosătúră s. f., g.-d. art. rosătúrii; pl. rosătúri

rosătúră s. f., g.-d. art. rosătúrii; pl. rosătúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ROSĂTÚRĂ s. 1. măcinătură, mâncătură. (O ~ adâncă în mal.) 2. v. roadere. 3. (MED.) eroziune, (înv. și reg.) rosură. (O ~ la călcâi, de la încălțăminte.)

ROSĂTÚRĂ s. v. coroziune, erodare, eroziune, roadere.

ROSĂTU s. 1. măcinătură, mîncătură. (O ~ adîncă în mal.) 2. frecare, roadere. (~ pantofilor.) 3. (MED.) eroziune, (înv. și reg.) rosură. (O ~ la călcîi, de la încălțăminte.)

rosătu s. v. COROZIUNE. ERODARE. EROZIUNE. ROADERE.

Intrare: rosătură
rosătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rosătu
  • rosătura
plural
  • rosături
  • rosăturile
genitiv-dativ singular
  • rosături
  • rosăturii
plural
  • rosături
  • rosăturilor
vocativ singular
plural
rozătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rozătu
  • rozătura
plural
  • rozături
  • rozăturile
genitiv-dativ singular
  • rozături
  • rozăturii
plural
  • rozături
  • rozăturilor
vocativ singular
plural