9 definiții pentru românime


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ROMÂNÍME s. f. Totalitatea românilor (I 1); număr mare de români. – Român + suf. -ime.

ROMÂNÍME s. f. Totalitatea românilor (I 1); număr mare de români. – Român + suf. -ime.

românime sf [At: ASACHI, S. L. 194 / V: (înv) rum~ / E: român + -ime] 1 Poporul român Si: românism (3). 2 Număr mare de români (1) Si: românism (4). 3 Teritoriu locuit de români Si: românism (5).

românime f. toți Românii, națiunea română.

româníme f. (d. Român). Totalitatea Românilor: românimea se întinde de la Tisa pînă dincolo de Nistru.

ROMÎNÍME s. f. (Cu sens colectiv) Totalitatea romînilor, număr mare de romîni. «Limba lui Bălcescu este... culmea la care a ajuns romînimea îndeobște de la 1560». L. ROM. 1953, nr. 4, 29. [Mircea cel Bătrîn] voiește a întrupa toată romînimea într-un singur stat. BĂLCESCU, O. II 13.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

româníme s. f., g.-d. art. românímii

româníme s. f., g.-d. art. românímii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ROMÂNÍME s. (rar) românism. (Întreaga ~.)

ROMÂNIME s. (rar) românism. (Întreaga ~.)

Intrare: românime
românime substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • românime
  • românimea
plural
genitiv-dativ singular
  • românimi
  • românimii
plural
vocativ singular
plural