rochiță¹ sf [At: (a. 1764) ARH. OLT. XXII, 129 / Pl: ~țe, (rar) ~ți / E: rochie + -iță] 1-2 (Șhp) Rochie (1) (mică, subțire). Si: rochioară (1-2). 3 (Bot; îc) ~ța-rândunicii (sau ~ța-păsăricii) Volbură (Convolvulus arvensis). 4 (Bot; îc) ~ța-rândunicii (sau ~-rândunelei) Cupa (29)-vacii (Calystegia sepium). 5 (Bot; îc) ~ța-rândunelei Zorele (Ipomaea purpurea).

ROCHIȚĂ, rochițe, s. f. Diminutiv al lui rochie; rochie mică, de copil. [Fetița] arăta cu un gest de o mută elocvență că rochița i-a rămas prea scurtă. C. PETRESCU, A. 311. De mic copil, Hagiul fusese cuminte și așezat. Nu i s-auzea gurița, nici pașii. Nu rupea pantofii. Nu-și hărtănea rochița. DELAVRANCEA, H. TUD. 16. Am o copiliță Cu o roșie rochiță (Ceapa). GOROVEI, C. 67. ♦ (Popular) Rochie. Surioara mijlocie, Cu păr lung pînă-n călcîie, Surioara a mai mică Cu rochița picățică. TEODORESCU, P. P. 282. Dă-ți, Domnico, rochița De-mi deschide temnița. Dă și carul cu doi boi, De mă scapă de nevoi. ALECSANDRI, P. P. 238. ◊ (Poetic) Mîndră nuntă pregătea, Pe Ileana și-o gătea Cu peteală de mireasă, Cunună de-mpărăteasă, Și rochița nețesută, Din pietre scumpe bătută. ALECSANDRI, P. P. 28. ◊ Compus: (Bot.) rochița-rîndunelei = volbură. Era frumoasă, albă și plăpîndă ca o rochița-rîndunelei. La TDRG. – Pl. și: (Mold.) rochiți (SADOVEANU, B. 120, ALECSANDRI, P. III 55).

rochiță f. 1. rochie scurtă; 2. Bot. rochița rândunelii, Mold. volbură.

rochíță f., pl. e (d. rochie saŭ sîrb. rokljica). Rochie mică.

RÎNDUNEA, -ICĂ, rîndunele și (rar) rîndunici, s. f. 1. Pasăre călătoare, cu coada despicată, cu pene albe pe burtă și negre pe restul corpului; își face cuibul sub streșinile caselor (Hirundo rustica). Rînduneaua de mult se călătorise. C. PETRESCU, S. 13. Cuibul se strîmbase și el; dar ce-i păsa rîndunichii? BASSARABESCU, V. 51. Întreabă tu pe rîndunici De ce sînt trist. IOSIF, T. 136. Cu o rîndunică nu se face primăvară (= un singur fapt îmbucurător nu dă dreptul la concluzii de generalizare favorabilă). ◊ (În comparații) Chipul ei din calea noastră Orice piedică gonea Și făcea din mine pană Și din roibu-mi, rîndunea. EFTIMIU, Î. 36. ♦ Compuse: (Bot.) rochița-rîndunelei v. rochiță; poala-rîndunicii v. poală. 2. Ultima dintre cele cinci pînze ale unui catarg, așezată în vîrful acestuia. Fiind mic și sprinten îl rînduise la manevra pînzelor tocmai sus, în vîrful catargului, la rîndunică. BART, E. 272. – Gen.-dat. și: rîndunichii.

rochiță s. f., g.-d. art. rochiței; pl. rochițe

rochiță s. f., g.-d. art. rochiței; pl. rochițe

rochiță s. f., g.-d. art. rochiței; pl. rochițe

rochița-rândunicii (plantă) s. f. art., g.-d. art. rochiței-rândunicii

!rochița-rândunicii (plantă) s. f. art., g.-d. art. rochiței-rândunicii

rochița-rândunicii s. f.

ROCHIȚĂ s. 1. (reg.) rochioară. 2. (BOT.) rochița-rândunelei (Convolvulus arvensis) = volbură, rochița-rândunicii, (pop.) poponeț, (reg.) cămașa-lui-Dumnezeu, cămașa-Maicii-Domnului, poala-Maicii-Domnului, poala-rândunicii, rochia-rândunelei, rochița-păsăricii, rochița-păsăruicii, (prin Munt. și Olt.) răcorele (pl.); rochița-rândunicii (Convolvulus arvensis) = volbură, rochița-rândunelei, (pop.) poponeț, (reg.) cămașa-lui-Dumnezeu, cămașa-Maicii-Domnului, poala-Maicii-Domnului, poala-rândunicii, rochia-rândunelei, rochița-păsăricii, rochița-păsăruicii, (prin Munt. și Olt.) răcorele (pl.).

ROCHIȚĂ s. 1. (reg.) rochioară. 2. (BOT.) rochița-rîndunelei (Convolvulus arvensis) = volbură, rochița-rîndunicii, (pop.) poponeț, (reg.) cămașa-lui-Dumnezeu, cămașa-Maicii-Domnului, poala-Maicii-Domnului, poala-rîndunicii, rochia-rîndunelei, rochița-păsăricii, rochița-păsăruicii, (prin Munt. și Olt.) răco-rele (pl.); rochița-rîndunicii (Convolvulus arvensis) = volbură, rochița-rîndunelei, (pop.) poponeț, (reg.) cămașa-lui-Dumnezeu, cămașa-Maicii-Domnului, poala-Maicii-Domnului, poala-rîndunicii, rochia-rîndunelei, rochița-păsăricii, rochița-păsăruicii, (prin Munt. si Olt.) răcorele (pl.).