2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RÍGLĂ, rigle, s. f. 1. Piesă plată, lungă și dreaptă, făcută din lemn, din metal, din material plastic, de obicei gradată, cu care se trag linii drepte, se verifică suprafețe plane etc.; linie, lineal. ◊ Riglă de calcul = instrument folosit pentru calcule rapide, format dintr-o riglă fixă și una mobilă care alunecă pe cea fixă, ambele având diviziuni logaritmice. 2. Piesă de lemn groasă și lată, folosită în construcții. 3. Unealtă metalică sau de lemn, folosită în metalurgie pentru netezirea și îndepărtarea surplusului de amestec de formare. – Din ngr. ríghla „regulă”.

RÍGLĂ, rigle, s. f. 1. Piesă plată, lungă și dreaptă, făcută din lemn, din metal, din material plastic, de obicei gradată, cu care se trag linii drepte, se verifică suprafețe plane etc., linie, lineal. ◊ Riglă de calcul = instrument folosit pentru calcule rapide, format dintr-o riglă fixă și una mobilă care alunecă pe cea fixă, ambele având diviziuni logaritmice. 2. Piesă de lemn groasă și lată, folosită în construcții. 3. Unealtă metalică sau de lemn, folosită în metalurgie pentru netezirea și îndepărtarea surplusului de amestec de formare din cutia de formare. – Din ngr. ríghla „regulă”.

RÍGLĂ, rigle, s. f. 1. Piesă plată, lungă și dreaptă, făcută de obicei din lemn sau din metal, uneori gradată, cu ajutorul căreia se trag linii drepte, se verifică suprafețele plane etc.; linie, lineal. Școlarii trăgeau cu rigla în caiete linii în lungiș. I. BOTEZ, ȘC. 27. [Profesorul] mai are și o riglă în mînă și astfel, îndată ce d-sa își arată nasul pe ușe, zgomotul haotic, ca prin farmec, stă înțelenit locului. CARAGIALE, N. F. 17. ◊ Fig. Pe fața mării, se deschidea ca în urma unei torpile vii un evantaliu imens de spumă albă, dantelată, cu rigle lungi, întinsă pînă la țărm. BART, E. 101. ◊ Riglă de calcul = instrument folosit pentru efectuarea calculelor rapide, format dintr-o riglă fixă și una mobilă care lunecă pe cea fixă, ambele avînd diviziuni logaritmice; înmulțirea și împărțirea se fac prin adunarea geometrică a diviziunilor corespunzătoare numerelor date de pe cele două rigle, citindu-se cu ajutorul unui cursor. 2. Piesă de lemn groasă și lată obținută prin tăierea dulapilor sau a scîndurilor groase.

RÍGLĂ ~e f. 1) Instrument format dintr-o bară gradată, folosit la trasarea unor linii drepte sau la măsurat; linie. ◊ ~ logaritmică (sau de calcul) instrument alcătuit dintr-o riglă fixă și una mobilă, folosit la efectuarea rapidă a unor calcule. 2) metal. Unealtă folosită în turnătorie pentru îndepărtarea și netezirea surplusului de amestec din cutia de formare. /<ngr. rígla

riglă f. instrument de tras linii drepte. [Gr. mod. (din it. REGOLA)].

ríglă f., pl. e (ngr. rigla, d. lat. regula, drug, șină, riglă, regulă). Mat. Linie lată de metal orĭ de lemn de tras liniĭ lungĭ pe hîrtie. V. alidadă și îndreptar.

RIGLÁ vb. tr. a trage linii cu rigla. (după fr. régler)

rigléz v. tr. (d. riglă; fr. regler). Rar azĭ. Liniĭ: a rigla o foaĭe.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ríglă (ri-glă) s. f., g.-d. art. ríglei; pl. rígle

ríglă s. f. (sil. -glă), g.-d. art. ríglei; pl. rígle

riglá vb., ind. prez. 1 sg. rigléz, 3 sg. și pl. rigleáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RÍGLĂ s. v. ivar, încuietoare, rubrică, zăvor.

RÍGLĂ s. 1. (TEHN.) linie, (Transilv.) lineal. (~ pentru trasarea unei figuri geometrice.) 2. (CONSTR.) cușac.

riglă s. v. IVĂR. ÎNCUIETOARE. RUBRICĂ. ZĂVOR.

RIGLĂ s. 1. (TEHN.) linie, (Transilv.) lineal. (~ pentru trasarea unei figuri geometrice.) 2. (CONSTR.) cușac.

Intrare: riglă
  • silabație: -glă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • riglă
  • rigla
plural
  • rigle
  • riglele
genitiv-dativ singular
  • rigle
  • riglei
plural
  • rigle
  • riglelor
vocativ singular
plural
Intrare: rigla
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • rigla
  • riglare
  • riglat
  • riglatu‑
  • riglând
  • riglându‑
singular plural
  • riglea
  • riglați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • riglez
(să)
  • riglez
  • riglam
  • riglai
  • riglasem
a II-a (tu)
  • riglezi
(să)
  • riglezi
  • riglai
  • riglași
  • riglaseși
a III-a (el, ea)
  • riglea
(să)
  • rigleze
  • rigla
  • riglă
  • riglase
plural I (noi)
  • riglăm
(să)
  • riglăm
  • riglam
  • riglarăm
  • riglaserăm
  • riglasem
a II-a (voi)
  • riglați
(să)
  • riglați
  • riglați
  • riglarăți
  • riglaserăți
  • riglaseți
a III-a (ei, ele)
  • riglea
(să)
  • rigleze
  • riglau
  • rigla
  • riglaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)