3 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REZILIÉNȚĂ s. f. Mărime caracteristică pentru comportarea materialelor la solicitările prin șoc, egală cu raportul dintre lucrul mecanic efectuat pentru ruperea la încovoiere, prin șoc, a unei epruvete și valoarea inițială a ariei secțiunii transversale în care s-a produs ruperea respectivă. [Pr.: -li-en-] – Din fr. résilience.

reziliență sf [At: DEX / P: ~li~en~ / Pl: ~țe / E: fr résilience] Mărime caracteristică pentru comportarea materialelor la solicitările prin șoc, egală cu raportul dintre lucrul mecanic consumat pentru ruperea la încovoiere, prin șoc, a unei epruvete și aria secțiunii transversale în care s-a produs ruperea respectivă.

REZILIÉNȚĂ s. f. Mărime caracteristică pentru comportarea materialelor la solicitările prin șoc, egală cu raportul dintre lucrul mecanic consumat pentru ruperea la încovoiere, prin șoc, a unei epruvete și aria secțiunii transversale în care s-a produs ruperea respectivă. [Pr.: -li-en-] – Din fr. résilience.

REZILIENȚĂ s. f. 1. Capacitatea unui corp de a reveni la forma și dimensiunea inițială după deformare. 2. Capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (emoțional, economic șamd). [Pr.: -li-en-] – Din fr. résilience, engl. resilience.

REZILIÉNȚĂ s.f. (Tehn.) Rezistență la șoc a unui metal sau aliaj. [Pron. -li-en-. / < fr. résilience].

REZILIÉNT, -Ă adj. 1. (despre metale, aliaje) rezistent la șoc. 2. (despre fructe) care se deschide brusc. (< fr. résilient)

REZILIÉNȚĂ s. f. proprietate a unui metal sau aliaj de a rezista la șocuri. (< fr. résilience)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

reziliénță (-li-en-) s. f., g.-d. art. reziliénței

reziliént s. m., adj. m., pl. reziliénți; f. sg. reziliéntă, pl. reziliénte

reziliénță s. f. (sil. -li-en-), g.-d. art. reziliénței

Intrare: rezilient (adj.)
rezilient adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rezilient
  • rezilientul
  • rezilientu‑
  • rezilientă
  • rezilienta
plural
  • rezilienți
  • rezilienții
  • reziliente
  • rezilientele
genitiv-dativ singular
  • rezilient
  • rezilientului
  • reziliente
  • rezilientei
plural
  • rezilienți
  • rezilienților
  • reziliente
  • rezilientelor
vocativ singular
plural
Intrare: rezilientă
rezilientă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rezilientă
  • rezilienta
plural
  • reziliente
  • rezilientele
genitiv-dativ singular
  • reziliente
  • rezilientei
plural
  • reziliente
  • rezilientelor
vocativ singular
plural
Intrare: reziliență
  • silabație: re-zi-li-en-ță info
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • reziliență
  • reziliența
plural
genitiv-dativ singular
  • reziliențe
  • rezilienței
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

reziliență

  • 1. Mărime caracteristică pentru comportarea materialelor la solicitările prin șoc, egală cu raportul dintre lucrul mecanic efectuat pentru ruperea la încovoiere, prin șoc, a unei epruvete și valoarea inițială a ariei secțiunii transversale în care s-a produs ruperea respectivă.
    surse: DEX '09 MDA2 DN
    • 1.1. Capacitatea unui corp de a reveni la forma și dimensiunea inițială după deformare.
      surse: dexonline
  • 2. Capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (emoțional, economic etc.).
    surse: dexonline

etimologie: