8 definiții pentru reziliență


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REZILIÉNȚĂ s. f. Mărime caracteristică pentru comportarea materialelor la solicitările prin șoc, egală cu raportul dintre lucrul mecanic efectuat pentru ruperea la încovoiere, prin șoc, a unei epruvete și valoarea inițială a ariei secțiunii transversale în care s-a produs ruperea respectivă. [Pr.: -li-en-] – Din fr. résilience.

reziliență sf [At: DEX / P: ~li~en~ / Pl: ~țe / E: fr résilience] Mărime caracteristică pentru comportarea materialelor la solicitările prin șoc, egală cu raportul dintre lucrul mecanic consumat pentru ruperea la încovoiere, prin șoc, a unei epruvete și aria secțiunii transversale în care s-a produs ruperea respectivă.

REZILIÉNȚĂ s. f. Mărime caracteristică pentru comportarea materialelor la solicitările prin șoc, egală cu raportul dintre lucrul mecanic consumat pentru ruperea la încovoiere, prin șoc, a unei epruvete și aria secțiunii transversale în care s-a produs ruperea respectivă. [Pr.: -li-en-] – Din fr. résilience.

REZILIENȚĂ s. f. 1. Capacitatea unui corp de a reveni la forma și dimensiunea inițială după deformare. 2. Capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (emoțional, economic șamd). [Pr.: -li-en-] – Din fr. résilience, engl. resilience.

REZILIÉNȚĂ s.f. (Tehn.) Rezistență la șoc a unui metal sau aliaj. [Pron. -li-en-. / < fr. résilience].

REZILIÉNȚĂ s. f. proprietate a unui metal sau aliaj de a rezista la șocuri. (< fr. résilience)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

reziliénță (-li-en-) s. f., g.-d. art. reziliénței

reziliénță s. f. (sil. -li-en-), g.-d. art. reziliénței

Intrare: reziliență
reziliență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • reziliență
  • reziliența
plural
genitiv-dativ singular
  • reziliențe
  • rezilienței
plural
vocativ singular
plural