REZILIENȚĂ s. f. Mărime caracteristică pentru comportarea materialelor la solicitările prin șoc, egală cu raportul dintre lucrul mecanic efectuat pentru ruperea la încovoiere, prin șoc, a unei epruvete și valoarea inițială a ariei secțiunii transversale în care s-a produs ruperea respectivă. [Pr.: -li-en-] – Din fr. résilience.

REZILIENȚĂ s. f. 1. Capacitatea unui corp de a reveni la forma și dimensiunile inițiale după deformare. 2. Capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (emoțional, economic ș.a.m.d.). [Pr.: -li-en-] – Din fr. résilience, engl. resilience.

reziliență sf [At: DEX / P: ~li~en~ / Pl: ~țe / E: fr résilience] Mărime caracteristică pentru comportarea materialelor la solicitările prin șoc, egală cu raportul dintre lucrul mecanic consumat pentru ruperea la încovoiere, prin șoc, a unei epruvete și aria secțiunii transversale în care s-a produs ruperea respectivă.

REZILIENȚĂ s. f. Mărime caracteristică pentru comportarea materialelor la solicitările prin șoc, egală cu raportul dintre lucrul mecanic consumat pentru ruperea la încovoiere, prin șoc, a unei epruvete și aria secțiunii transversale în care s-a produs ruperea respectivă. [Pr.: -li-en-] – Din fr. résilience.

REZILIENȚĂ s.f. (Tehn.) Rezistență la șoc a unui metal sau aliaj. [Pron. -li-en-. / < fr. résilience].

REZILIENȚĂ s. f. proprietate a unui metal sau aliaj de a rezista la șocuri. (< fr. résilience)

reziliență (desp. -li-en-) s. f., g.-d. art. rezilienței

reziliență (-li-en-) s. f., g.-d. art. rezilienței

reziliență s. f. (sil. -li-en-), g.-d. art. rezilienței