opțiuni
  • info

14 definiții pentru răzbel

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂZBEL, răzbele, s. n. (Înv.) Război1. [Var.: rezbel s. n.] – Din război1 (refăcut după lat. bellum).

RĂZBEL, răzbele, s. n. (Înv.) Război1. [Var.: rezbel s. n.] – Din război1 (refăcut după lat. bellum).

răzbel sn [At: KLEIN, D. 202 / V: răz- (S și: resb~) / Pl: ~e, ~uri / E: război refăcut după lat bellum] (Îvp) Război (1).

RĂZBEL, răzbele, s. n. (Și în forma rezbel; învechit și popular) Război1. S-a auzit că vin dinspre răsărit muscalii să-i poarte turcului cel mare rezbel, să-i scape de bir pe creștini. STANCU, D. 22. Soldatul ce este pentru rezbel pregătit Pîn-a nu pleca-și încearcă al săbiei ascuțit. ALEXANDRESCU, M. 260. – Variantă: rezbel s. n.

REZBEL s. n. v. răzbel.

rezbel sn vz răzbel

1) războí n., pl. oaĭe (vsl. razboĭ, tîlhărie, ucidere, d. boĭ, flagel, luptă, care vine d. biti, a bate, a lovi, de unde vine și rom. iz- și răz-besc; bg. razbóĭ, stativă; sîrb. rázboj, 1. tîlhărie, 2. loc de luptă, 3. stativă, mașină de țesut. V. războĭ 2, nă-, și priboĭ). Șir de lupte cu armele între popoare saŭ partide: lupta de la Grivița în războĭu de la 1877. Arta războĭuluĭ: a studia războĭu. A face războĭ cuĭva saŭ a duce războĭ cu cineva (saŭ: contra cuĭva), a-l combate, a-l urmări cu războĭ. Oamenĭ de războĭ, militarĭ. Războĭ sfînt, războĭ contra păgînilor, cruciată. Onorurile războĭuluĭ, condițiunĭ onorabile acordate uneĭ garnizoane asediate permițîndu-ĭ să ĭasă cu arme și bagaje. Nume de războĭ, nume fals uzitat în anumite împrejurărĭ ca să nu fiĭ recunoscut. Fulger de războĭ, general foarte priceput. – Fals rezbél (care, după uniĭ ignoranțĭ, ar veni d. lat. res, lucru și bellum, războĭ!).

rezbél, V. războĭ 1.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

răzbel (înv.) s. n., pl. răzbele

răzbel s. n., pl. răzbele

război2 s. n., pl. războaie

război1 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă războiesc, 3 sg. se războiește, imperf. 1 sg. mă războiam; conj. prez. 1 sg. să mă războiesc, 3 să se războiască; imper. 2 sg. afirm. războiește-te; ger. războindu-mă

!rezbel (înv.) s. n., pl. rezbele

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RĂZBEL s. v. conflict, război.

răzbel s. v. CONFLICT. RĂZBOI.

Intrare: răzbel
răzbel1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răzbel
  • răzbelul
  • răzbelu‑
plural
  • răzbele
  • răzbelele
genitiv-dativ singular
  • răzbel
  • răzbelului
plural
  • răzbele
  • răzbelelor
vocativ singular —
plural —
răzbel2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răzbel
  • răzbelul
  • răzbelu‑
plural
  • răzbeluri
  • răzbelurile
genitiv-dativ singular
  • răzbel
  • răzbelului
plural
  • răzbeluri
  • răzbelurilor
vocativ singular —
plural —
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rezbel
  • rezbelul
  • rezbelu‑
plural
  • rezbele
  • rezbelele
genitiv-dativ singular
  • rezbel
  • rezbelului
plural
  • rezbele
  • rezbelelor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

răzbel, răzbelesubstantiv neutru

  • 1. învechit Război. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: conflict război
    • format_quote S-a auzit că vin dinspre răsărit muscalii să-i poarte turcului cel mare rezbel, să-i scape de bir pe creștini. STANCU, D. 22. DLRLC
    • format_quote Soldatul ce este pentru rezbel pregătit Pîn-a nu pleca-și încearcă al săbiei ascuțit. ALEXANDRESCU, M. 260. DLRLC
etimologie:
  • război (refăcut după limba latină bellum). DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.