5 definiții pentru rezbel


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REZBÉL s. n. v. răzbel.

RĂZBÉL, răzbele, s. n. (Și în forma rezbel; învechit și popular) Război1. S-a auzit că vin dinspre răsărit muscalii să-i poarte turcului cel mare rezbel, să-i scape de bir pe creștini. STANCU, D. 22. Soldatul ce este pentru rezbel pregătit Pîn-a nu pleca-și încearcă al săbiei ascuțit. ALEXANDRESCU, M. 260. – Variantă: rezbél s. n.

1) războí n., pl. oaĭe (vsl. razboĭ, tîlhărie, ucidere, d. boĭ, flagel, luptă, care vine d. biti, a bate, a lovi, de unde vine și rom. iz- și răz-besc; bg. razbóĭ, stativă; sîrb. rázboj, 1. tîlhărie, 2. loc de luptă, 3. stativă, mașină de țesut. V. războĭ 2, nă-, și priboĭ). Șir de lupte cu armele între popoare saŭ partide: lupta de la Grivița în războĭu de la 1877. Arta războĭuluĭ: a studia războĭu. A face războĭ cuĭva saŭ a duce războĭ cu cineva (saŭ: contra cuĭva), a-l combate, a-l urmări cu războĭ. Oamenĭ de războĭ, militarĭ. Războĭ sfînt, războĭ contra păgînilor, cruciată. Onorurile războĭuluĭ, condițiunĭ onorabile acordate uneĭ garnizoane asediate permițîndu-ĭ să ĭasă cu arme și bagaje. Nume de războĭ, nume fals uzitat în anumite împrejurărĭ ca să nu fiĭ recunoscut. Fulger de războĭ, general foarte priceput. – Fals rezbél (care, după uniĭ ignoranțĭ, ar veni d. lat. res, lucru și bellum, războĭ!).

Intrare: rezbel
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rezbel
  • rezbelul
  • rezbelu‑
plural
  • rezbele
  • rezbelele
genitiv-dativ singular
  • rezbel
  • rezbelului
plural
  • rezbele
  • rezbelelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)