RENGHE, subst. (pană de lemn) cf. ung. reng, -et „a sgudui”. I. 1. Re(a)nghe olt. (Sur VI). 2. Renghea (Tis; 17 B II 274); Reanghea (Ard); – olt. (AO XVI 328, 343). 3. Reang/a, mold. 1599 (Sd XI 272); -ă, Nițu (AO XXII 121). II. + suf. -ete: *Renghéte: 1. Rănghétei, Necula (Sd VI 488). 2. + -ici: Renghetici, ceată de moșneni (Î Div). 3. + -oiu: Renghetoiul (Tis 314).