REMEMORARE s. f. Acțiunea de a rememora și rezultatul ei. – V. rememora.

rememorare sf [At: IBRĂILEANU, S. L. 32 / Pl: ~rări / E: rememora] Reamintire (2).

REMEMORARE, rememorări, s. f. Acțiunea de a rememora și rezultatul ei. – V. rememora.

REMEMORARE, rememorări, s. f. Acțiunea de a rememora și rezultatul ei.

REMEMORARE s.f. Acțiunea de a rememora și rezultatul ei; aducere aminte, rememorație. [< rememora].

rememora vt [At: RUSSO, S. 13 / V: (nob) ~ri (Pzi: ~resc) / Pzi: ~rez / E: fr remémorer] (De obicei construit cu pronumele în dativ) A-și aduce din nou în memorie Si: a reaminti (3).

rememori v vz rememora

REMEMORA, rememorez, vb. I. Tranz. (De obicei cu pronume în dativ) A-și reaminti, a-și aduce aminte din nou, a-și readuce în minte. Necunoscînd încă bine geografia țării, Titu căută să-și rememoreze harta, să vază unde vine județul Argeș. REBREANU, R. I 67.

REMEMORA vb. I. tr. A-și reaminti, a-și aduce din nou în memorie. [Cf. fr. remémorer].

REMEMORA vb. tr. a-și aduce din nou în memorie; a-și reaminti. (< fr. remémorer)

A REMEMORA ~ez tranz. A aduce din nou în memorie; a-și reaminti. /<fr. remémorer

rememorà v. a aduce iar aminte.

*rememoréz v. tr. (lat. re-mémoro, -áre. V. co-memorez). Rar. Aduc ĭar în memorie, aduc aminte.

rememorare s. f., g.-d. art. rememorării

rememorare s. f., g.-d. art. rememorării

rememorare s. f., g.-d. art. rememorării; pl. rememorări

rememora (a ~) vb., ind. prez. 1 rememorez, 3 rememorează; conj. prez. 1 să rememorez, 3 să rememoreze

rememora (a ~) vb., ind. prez. 3 rememorează

rememora vb., ind. prez. 1 sg. rememorez, 3 sg. și pl. rememorează

REMEMORARE s. v. reamintire.

REMEMORARE s. reamintire. (~ celor întîmplate.)

REMEMORA vb. v. reaminti.

REMEMORA vb. a reaminti. (Să ~ cele știute.)