remanent, ~ă a [At: CIȘMAN, FIZ. I, 239 / Pl: ~nți, ~e / E: fr rémanent] (Fiz) Care persistă.

remanență sf [At: CIȘMAN, FIZ. I, 273 / Pl: ? / E: fr remanence] 1 Stare (a unui corp) care persistă (după o comprimare). 2 (Îs) ~ magnetică Stare de polarizare magnetică păstrată de un corp după anularea câmpului de magnetizare exterior. 3 (Îs) ~ electrică Stare de polarizare electrică păstrată de un corp după anularea câmpului electric polarizator extern.

REMANENȚĂ s. f. (În expr.) Remanență magnetică = polarizație magnetică care rămîne într-o substanță după suprimarea cîmpului magnetizant.

REMANENT, -Ă adj. Care rămîne, care persistă. ◊ Imagine remanentă = imagine care rămîne după încetarea excitației inițiale. [< fr. rémanent].

REMANENȚĂ s.f. 1. Stare (a unui corp) care se menține, care persistă (după o comprimare). ♦ Remanență magnetică = polarizație magnetică rămasă într-o substanță după suprimarea cîmpului magnetizant. 2. Proprietate a unor senzații sau imagini de a persista după încetarea excitației care le-a produs. [< fr. rémanence].

REMANENT, -Ă adj. 1. care prezintă remanență (1). 2. (despre un deșeu, un insecticid) care nu se degradează. (< fr. rémanent)

REMANENȚĂ s. f. 1. stare (a unui corp) care persistă (după o comprimare). ♦ ~ electrică = stare de electrizare a unui corp, având o anumită polarizație electrică, rămasă după suprimarea câmpului electric exterior; ~ magnetică = stare de magnetizare a unui corp, o anumită magnetizație după suprimarea câmpului magnetic exterior. 2. proprietate a unor senzații sau imagini de a persista după încetarea excitației care le-a produs. (< fr. rémanence)

REMANENT ~tă (~ți, ~te) (despre câmpuri electrice sau magnetice) Care ține de remanență; propriu remanenței. /<fr. rémanent

REMANENȚĂ ~e f. Stare care continuă să se mențină și după încetarea acțiunii factorilor externi care au provocat-o. ~ magnetică. /<fr. rémanence

remanent adj. m., pl. remanenți; f. remanentă, pl. remanente

remanență s. f., g.-d. art. remanenței; pl. remanențe

remanent adj. m., pl. remanenți; f. remanentă, pl. remanente

remanență s. f., g.-d. art. remanenței; pl. remanențe

remanent adj. m., pl. remanenți; f. sg. remanentă, pl. remanente

remanență s. f., g.-d. art. remanenței; pl. remanențe

REMANÉNȚĂ (< fr.; {i}) s. f. 1. (FIZ.) a) Remanență electrică, stare de polarizație a unui corp feroelectric păstrată de acesta după anularea câmpului electric exterior polarizant. Materialele cu r.e. mare (ex. titanatul de bariu) sunt utilizate în dispozitivele cu memorie feroelectrică; b) Remanență magnetică, stare de magnetizație a unui corp feromagnetic păstrată de acesta după anularea câmpului de magnetizare exterior. Materialele cu r.m. mare, numite materiale magnetic dure, se utilizează la confecționarea magneților permanenți, iar materialele cu r.m. mică, numite materiale magnetic moi, se folosesc la construcția electromagneților, a mașinilor și aparatelor electrice etc. 2. Durata în care un erbicid sau un alt produs fitosanitar încorporat în sol continuă să-și exercite acțiunea.

REMANENȚĂ MAGNETICĂ s. (FIZ.) magnetizare remanentă, magnetizare reziduală.