regla vt [At: IOANOVICI, TEHN. 375 / Pzi: ~lez / E: fr régler] 1 A reduce sau mări regimul de funcționare a unui sistem tehnic. 2 A stabili în prealabil valorile mărimilor unui sistem tehnic, care trebuie să rămână constante în timpul funcționării acestuia. 3 A pune la punct un aparat, un mecanism, o mașină, etc. 4 A dirija (4). 5 (Mil) A potrivi tirul unei arme de foc, al unei unități de artilerie etc. pentru distrugerea unui obiectiv. 6 (Med) A reglementa funcționarea unui organ, a unui sistem etc. dintr-un organism viu. 7 (Pex) A potrivi.

REGLA, reglez, vb. I. Tranz. 1. (Tehn.) A realiza sau a reface starea unui sistem tehnic ale cărui mărimi caracteristice s-au abătut de la anumite condiții impuse. ♦ A institui în prealabil valorile acelor mărimi ale unui sistem tehnic, care trebuie să rămînă constante în timpul funcționării; a potrivi. 2. (Mil.) A potrivi, a îndrepta, a fixa tirul unui tun, al unei unități de artilerie etc. ♦ A potrivi, a aranja. Viteza reacției este reglată.

REGLA vb. I. tr. 1. A reduce sau a mări regimul de funcționare al unui sistem tehnic. 2. (Med.) A reglementa funcționarea unui organ, a unui sistem etc. dintr-un organism viu. 3. A potrivi tirul unei guri de foc, al unei baterii etc. ♦ A aranja, a orîndui, a potrivi. [< fr. régler].

REGLA vb. tr. 1. a reduce sau a mări regimul de funcționare al unui sistem tehnic. 2. (med.) a reglementa funcționarea unui organ, a unui sistem etc. dintr-un organism viu. 3. a potrivi tirul unei guri de foc, al unei baterii etc. ◊ a aranja, a orândui. (< fr. régler)

A REGLA ~ez tranz. 1) (sisteme tehnice, mecanisme etc.) A face să funcționeze normal. 2) (tirul armelor, artileriei etc.) A fixa asupra țintei prin corectarea direcției. 3) (acțiuni, mișcări, funcții) A dirija cu scopul de a face regulă. /<fr. régler

RIGLĂ, rigle, s. f. 1. Piesă plată, lungă și dreaptă, făcută din lemn, din metal, din material plastic, de obicei gradată, cu care se trag linii drepte, se verifică suprafețe plane etc.; linie, lineal. ◊ Riglă de calcul = instrument folosit pentru calcule rapide, format dintr-o riglă fixă și una mobilă care alunecă pe cea fixă, ambele având diviziuni logaritmice. 2. Piesă de lemn groasă și lată, folosită în construcții. 3. Unealtă metalică sau de lemn, folosită în metalurgie pentru netezirea și îndepărtarea surplusului de amestec de formare. – Din ngr. ríghla „regulă”.

reglă sf vz riglă²

rigăl sn vz riglă²

righel sn vz riglă²

righil sm vz riglă²

riglă² sf [At: IONESCU-MUSCEL, ȚES 601 / V: reg~, ring~, ~lu smn, ~li sn (Pl și: rigluri), righil sm, ~găl (Pl: ~găle), righel sn (Pl: righele) / Pl: ~le / E: ger Riegel] 1 (Reg) Bucată de lemn sau de metal care servește de încuietoare la ușa casei Si: zăvor, rătez¹, zar. 2 (Reg) Scoabă din ușorul ușii, în care intră balamaua. 3 (Reg) Bucată de lemn aplicată orizontal (sau în diagonală) pe un element de construcție pentru a-l întări. 4 (Reg; mpl) Fiecare dintre grinzile pe care se sprijină podeaua de scândură a caselor și a grajdurilor. 5 (Reg) Leaț care se folosește la construcția gardului. 6 (Reg; îf righel) Punte pe care se urcă trunchiurile la joagăr. 7 (Reg) Barieră (1). 8 Piesă la războiul de țesut mecanic, care servește la conducerea și întinderea firelor de urzeală.

riglă¹ sf [At: (a. 1831) DOC. EC. 491 / Pl: ~le / E: ngr ρίγλα „regulă”] 1 Instrument plat, lung și drept, confecționat din lemn, din metal sau din material plastic, uneori gradat, cu care se trag linii drepte, se verifică suprafețele plane etc. Si: linie. 2 (Îs) ~ de calcul Instrument alcătuit dintr-o riglă¹ (1) fixă și una mobilă, care alunecă pe cea fixă, folosit pentru calcule rapide. 3 (Rar) Vergea cu care se nivelează banița prea plină. 4 Unealtă metalică (sau de lemn) folosită în metalurgie pentru netezirea și îndepărtarea surplusului de amestec de formare din cutia de formare. 5 Piesă de lemn groasă și lată, folosită în construcții. 6 (Fig) Dâră (1). 7 (Înv) Rubrică.

rigli² sm vz riglă²

riglu¹ sm vz riglă²

ringlă sfp vz riglă² corectat(ă)

RIGLĂ, rigle, s. f. 1. Piesă plată, lungă și dreaptă, făcută din lemn, din metal, din material plastic, de obicei gradată, cu care se trag linii drepte, se verifică suprafețe plane etc., linie, lineal. ◊ Riglă de calcul = instrument folosit pentru calcule rapide, format dintr-o riglă fixă și una mobilă care alunecă pe cea fixă, ambele având diviziuni logaritmice. 2. Piesă de lemn groasă și lată, folosită în construcții. 3. Unealtă metalică sau de lemn, folosită în metalurgie pentru netezirea și îndepărtarea surplusului de amestec de formare din cutia de formare. – Din ngr. ríghla „regulă”.

RIGLĂ, rigle, s. f. 1. Piesă plată, lungă și dreaptă, făcută de obicei din lemn sau din metal, uneori gradată, cu ajutorul căreia se trag linii drepte, se verifică suprafețele plane etc.; linie, lineal. Școlarii trăgeau cu rigla în caiete linii în lungiș. I. BOTEZ, ȘC. 27. [Profesorul] mai are și o riglă în mînă și astfel, îndată ce d-sa își arată nasul pe ușe, zgomotul haotic, ca prin farmec, stă înțelenit locului. CARAGIALE, N. F. 17. ◊ Fig. Pe fața mării, se deschidea ca în urma unei torpile vii un evantaliu imens de spumă albă, dantelată, cu rigle lungi, întinsă pînă la țărm. BART, E. 101. ◊ Riglă de calcul = instrument folosit pentru efectuarea calculelor rapide, format dintr-o riglă fixă și una mobilă care lunecă pe cea fixă, ambele avînd diviziuni logaritmice; înmulțirea și împărțirea se fac prin adunarea geometrică a diviziunilor corespunzătoare numerelor date de pe cele două rigle, citindu-se cu ajutorul unui cursor. 2. Piesă de lemn groasă și lată obținută prin tăierea dulapilor sau a scîndurilor groase.

RIGLĂ ~e f. 1) Instrument format dintr-o bară gradată, folosit la trasarea unor linii drepte sau la măsurat; linie. ◊ ~ logaritmică (sau de calcul) instrument alcătuit dintr-o riglă fixă și una mobilă, folosit la efectuarea rapidă a unor calcule. 2) metal. Unealtă folosită în turnătorie pentru îndepărtarea și netezirea surplusului de amestec din cutia de formare. /<ngr. rígla

riglă f. instrument de tras linii drepte. [Gr. mod. (din it. REGOLA)].

ríglă f., pl. e (ngr. rigla, d. lat. regula, drug, șină, riglă, regulă). Mat. Linie lată de metal orĭ de lemn de tras liniĭ lungĭ pe hîrtie. V. alidadă și îndreptar.

regla (a ~) (desp. re-glă) vb., ind. prez. 1 sg. reglez, 3 reglează; conj. prez. 1 sg. să reglez, 3 să regleze

regla (a ~) (re-gla) vb., ind. prez. 3 reglează

regla vb. (sil. -gla), ind. prez. 1 sg. reglez, 3 sg. și pl. reglează

riglă (desp. ri-glă) s. f., g.-d. art. riglei; pl. rigle

riglă (ri-glă) s. f., g.-d. art. riglei; pl. rigle

riglă s. f. (sil. -glă), g.-d. art. riglei; pl. rigle

a-și regla conturile (cu cineva) expr. a pedepsi (pe cineva); a se răzbuna (pe cineva).

REGLA vb. 1. v. acorda. 2. (TEHN.) a aranja, a potrivi, a repara, (pop. și fam.) a meșteri. (A ~ un instrument de măsură.) 3. v. comanda. 4. v. dirija.

REGLA vb. 1. (TEHN.) a acorda, a potrivi. (~ aparatul de radio.) 2. (TEHN.) a aranja, a potrivi, a repara, (pop. și fam.) a meșteri. (A ~ un instrument de măsură.) 3. (TEHN.) a comanda, a controla. (A ~ un sistem tehnic.) 4. a dirija, a îndruma. (A ~ circulația.)

RIGLĂ s. 1. (TEHN.) linie, (Transilv.) lineal. (~ pentru trasarea unei figuri geometrice.) 2. (CONSTR.) cușac.

RIGLĂ s. v. ivar, încuietoare, rubrică, zăvor.

riglă s. v. IVĂR. ÎNCUIETOARE. RUBRICĂ. ZĂVOR.

RIGLĂ s. 1. (TEHN.) linie, (Transilv.) lineal. (~ pentru trasarea unei figuri geometrice.) 2. (CONSTR.) cușac.

A regla ≠ a deregla