12 definiții pentru rector


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RÉCTOR, rectori, s. m. Conducător, sub raport științific și administrativ, al facultăților dintr-o instituție de învățământ superior; grad deținut de acesta. ♦ (În unele țări din Apus) Persoană care conduce o școală medie; grad deținut de această persoană. – Din lat. rector, germ. Rektor, fr. recteur.

rector [At: ȘINCAI, HR. III, 269/3 / Pl: ~i / E: lat rector, ger Rektor, fr recteur] 1 sm Conducător al unei universități, al unui colegiu sau al altei instituții de învățământ superior. 2 sm Grad deținut de rector (1). 3 sm Funcția deținută rector. 4 sm (În unele țări din Apus) Persoană care conduce o școală medie. 5 sm Grad deținut de rector (4). 6 sm (Înv) Conducător (1). 7 a (Liv; îs) Spirit ~ Conducător spiritual.

RÉCTOR, rectori, s. m. Persoană care conduce (din punct de vedere științific și administrativ) o instituție de învățământ superior; grad deținut de această persoană. ♦ (În unele țări din Apus) Persoană care conduce o școală medie; grad deținut de această persoană. – Din lat. rector, germ. Rektor, fr. recteur.

RÉCTOR, rectori, s. m. Persoană care conduce (din punct de vedere științific și administrativ) o universitate sau un institut de învățămînt superior. Să te gătești Ca rector a te-ntoarce la-a noastră Academie. ALECSANDRI, T. II 155.

RÉCTOR s.m. Conducător al unei universități sau al unui institut politehnic. ♦ (În unele țări din Apus) Conducător al unei școli medii; grad deținut de acesta. // adj. Conducător, diriguitor. ◊ (Liv.) Spirit rector = conducător spiritual. [< lat. rector, germ. Rektor, fr. recteur].

RECTOR I. s. m. 1. conducător al unei instituții de învățământ superior; ◊ (în unele țări din Apus) conducător al unei școli medii. 2. superior al unui colegiu al iezuiților. II. adj. conducător, diriguitor. (< fr. recteur, germ. Rektor)

RÉCTOR ~i m. Conducător al unei instituții de învățământ superior. /<lat. rector, germ. Rektor, fr. recteur

rector m. cel ce dirijează o Universitate.

*réctor m. (lat. réctor, -óris, d. régere, rectum, a conduce. V. co- și di-rector). Directoru uneĭ universitățĭ (odinĭoară și al unuĭ seminar teologic). V. prorector, decan.

feméie-réctor s. f. (înv.) Femeie ce deține funcția de rector ◊ „După 700 de ani de dominare și conducere necontestată a Universității Cambridge de către bărbați, a fost aleasă ca rector Alice M. Este prima femeie-rector! Sc. 11 VII 75 p. 6 (din femeie + rector)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

réctor s. m., pl. réctori

réctor s. m., pl. réctori

Intrare: rector
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rector
  • rectorul
  • rectoru‑
plural
  • rectori
  • rectorii
genitiv-dativ singular
  • rector
  • rectorului
plural
  • rectori
  • rectorilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)