RECTITUDINE s. f. (Livr.) 1. Stare, calitate a unei linii drepte. 2. Fig. Spirit de dreptate; sinceritate. – Din lat. rectitudo, -inis, fr. rectitude.

rectitudine sf [At: NEGULICI / Pl: ~ni / E: lat rectitudo, -inis, fr rectitude] 1 (Liv) Stare a unei linii drepte. 2 (Liv) Calitate a unei linii drepte. 3 (Fig) Conformitate cu rațiunea, morala, datoria. 4 (Fig) Spirit de sinceritate.

RECTITUDINE, rectitudini, s. f. (Livr.) 1. Stare, calitate a unei linii drepte. 2. Fig. Spirit de dreptate: sinceritate. – Din lat. rectitudo, -inis, fr. rectitude.

RECTITUDINE s.f. 1. Starea, calitatea unei linii drepte. 2. (Fig.) Spirit de dreptate; sinceritate. ♦ Conformitate cu rațiunea, morala, datoria. [Cf. fr. rectitude, lat. rectitudo, it. rectitudine].

RECTITUDINE s. f. 1. însușirea unei linii drepte. 2. (fig.) conformitate cu rațiunea, morala, datoria. (< fr. rectitude, lat. rectitudo)

RECTITUDINE rectitudini f. 1) Caracter rectiliniu. 2) fig. Spirit de dreptate, de justețe. /<lat. rectitudo, ~inis, fr. rectitude

rectitudine f. 1. ceeace-i în linie dreaptă; 2. fig. ceeace-i conform cu rațiunea, cu morala.

*rectitúdine f. (lat. rectitúdo, -údinis, d. rectus, drept. V. co-rectitudine). Calitatea de a fi în linie dreaptă. Fig. Calitatea de a fi conform adevăratelor principiĭ (rațiuniĭ sănătoase): rectitudine de judecată. Corectitudine, justeță (la aparatu fotografic).

rectitudine (livr.) s. f., g.-d. art. rectitudinii

rectitudine (livr.) s. f., g.-d. art. rectitudinii

rectitudine s. f., g.-d. art. rectitudinii; pl. rectitudini