opțiuni
  • info
2 intrări
12 definiții

Explicative DEX

rechiziționat, ~ă a [At: C. PETRESCU, Î. II, 11 / Pl: ~ați, ~e / E: rechiziționa] Luat prin rechiziție (1).

RECHIZIȚIONAT, -Ă, rechiziționați, -te, adj. Luat pe cale de rechiziție, luat la rechiziție; de rechiziție. Locuință rechiziționată.

RECHIZIȚIONA, rechiziționez, vb. I. Tranz. A face rechiziție, a lua prin rechiziție, a supune rechiziției. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. réquisitionner.

RECHIZIȚIONA, rechiziționez, vb. I. Tranz. A face rechiziție, a lua prin rechiziție, a supune rechiziției. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. réquisitionner.

rechiziționa vt [At: N. A. BOGDAN, C. M. 117 / P: ~ți-o~ / Pzi: ~nez / E: fr requisitionner] 1 A face rechiziție (1). A lua prin rechiziție (1). 3 A supune rechiziției (1).

rechiziționare sf [At: ALEXI, W. / P: ~ți-o~ / Pl: ~nări / E: rechiziționa] 1 Luare prin rechiziție (1). 2 Supunere la rechițizie (1).

RECHIZIȚIONA, rechiziționez, vb. I. Tranz. A lua prin rechiziție, a supune rechiziției.

RECHIZIȚIONA vb. I. tr. A lua prin rechiziție, a supune rechiziției. [Pron. -ți-o-. / < fr. réquisitionner, cf. lat. requirere – a cere].

RECHIZIȚIONA vb. tr. a supune rechiziției. (< fr. réquisitionner)

A RECHIZIȚIONA ~ez tranz. (bunuri materiale) A folosi prin rechiziție; a supune unei rechiziții. [Sil. -ti-o-] /<fr. réquisitionner

Ortografice DOOM

rechiziționa (a ~) (desp. -ți-o-) vb., ind. prez. 1 sg. rechiziționez, 3 rechiziționează; conj. prez. 1 sg. să rechiziționez, 3 să rechiziționeze

rechiziționa (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 rechiziționează

rechiziționa vb. (sil. -ți-o-), ind. prez. 1 sg. rechiziționez, 3 sg. și pl. rechiziționează

Intrare: rechiziționat
rechiziționat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rechiziționat
  • rechiziționatul
  • rechiziționatu‑
  • rechiziționată
  • rechiziționata
plural
  • rechiziționați
  • rechiziționații
  • rechiziționate
  • rechiziționatele
genitiv-dativ singular
  • rechiziționat
  • rechiziționatului
  • rechiziționate
  • rechiziționatei
plural
  • rechiziționați
  • rechiziționaților
  • rechiziționate
  • rechiziționatelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: rechiziționa
  • silabație: -ți-o-na info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOOM 3
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • rechiziționa
  • rechiziționare
  • rechiziționat
  • rechiziționatu‑
  • rechiziționând
  • rechiziționându‑
 singular plural
  • rechiziționează
  • rechiziționați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • rechiziționez
 (să)
  • rechiziționez
  • rechiziționam
  • rechiziționai
  • rechiziționasem
a II-a (tu)
  • rechiziționezi
 (să)
  • rechiziționezi
  • rechiziționai
  • rechiziționași
  • rechiziționaseși
a III-a (el, ea)
  • rechiziționează
 (să)
  • rechiziționeze
  • rechiziționa
  • rechiziționă
  • rechiziționase
plural I (noi)
  • rechiziționăm
 (să)
  • rechiziționăm
  • rechiziționam
  • rechiziționarăm
  • rechiziționaserăm
  • rechiziționasem
a II-a (voi)
  • rechiziționați
 (să)
  • rechiziționați
  • rechiziționați
  • rechiziționarăți
  • rechiziționaserăți
  • rechiziționaseți
a III-a (ei, ele)
  • rechiziționează
 (să)
  • rechiziționeze
  • rechiziționau
  • rechiziționară
  • rechiziționaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

rechiziționat, rechiziționatăadjectiv

  • 1. Luat pe cale de rechiziție, luat la rechiziție; de rechiziție. DLRLC
    • format_quote Locuință rechiziționată. DLRLC

rechiziționa, rechiziționezverb

  • 1. A face rechiziție, a lua prin rechiziție, a supune rechiziției. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Exemple de pronunție a termenului „rechiziționat” (1 clipuri)
Clipul 1 / 1