REBEL, -Ă, rebeli, -e, adj. (Despre oameni, p. ext. despre manifestările lor) Care ia parte activă la o rebeliune, care îndeamnă la revoltă, la rebeliune, la răzvrătire; răzvrătit. V. revoltat. El răscoală în popoare a distrugerii scînteie Și în inimi pustiite seamănă gîndiri rebele. EMINESCU, O. I 51. ♦ Nesupus, recalcitrant. Fire rebelă. ♦ Care arată nesupunere, care exprimă revoltă. Tovarășul lui e aproape așa cum l-a închipuit, zburlit, cu fruntea înaltă și cu toată înfățișarea rebelă. C. PETRESCU, Î. II 79. Se umple-ntreaga boltă de clinchete rebele. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 80. ◊ Fig. Un mal de pietre suie, de stînci frînte, rebele, Ce stau lovind cu poala în înspumatul val. EMINESCU, O. IV 170. ♦ Fig. (Despre păr, bucle etc.) Care nu se așază, care nu stă pieptănat. O pală castanie de păr rebel, nesupus de pieptene, îi atîrna totdeauna ca o aripă peste frunte. SADOVEANU, E. 165. Omul cel cu păr rebel și mult. GALACTION, O. I 307. Cu mai multă atenție supune și aranjează cîrlionții rebeli. CARAGIALE, O. II 290. ♦ Fig. (Despre boli) Care nu cedează ușor la tratamentul medical; greu de vindecat. Boală rebelă. Tuse rebelă.