9 definiții pentru rebarbativ


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REBARBATÍV, -Ă, rebarbativi, -e, adj. Cu aspect respingător, aspru, urât. ◊ Cuvânt rebarbativ = cuvânt neintegrabil într-o limbă. ♦ Care se împotrivește la ceva; refractar. – Din fr. rébarbatif.

REBARBATÍV, -Ă, rebarbativi, -e, adj. Cu aspect respingător, aspru, urât. ◊ Cuvânt rebarbativ = cuvânt neintegrabil într-o limbă. ♦ Care se împotrivește la ceva; refractar. – Din fr. rébarbatif.

rebarbativ, ~ă a [At: ȘĂINEANU / Pl: ~i, ~e / E: fr rébarbatif] 1 Cu aspect respingător. 2 Neplăcut. 3 (Îs) Cuvânt ~ Cuvânt neintegrabil într-o limbă. 4 (Fig) Care se împotrivește la ceva Si: refractar (3).

REBARBATÍV, -Ă, rebarbativi, -e, adj. (Livresc) Cu aspect aspru, respingător; displăcut.

REBARBATÍV, -Ă adj. Respingător, urât, aspru (la înfățișare). ♦ (Fig.) Cuvânt rebarbativ = cuvânt cu aspect urât, complet străin pentru o limbă. [< fr. rébarbatif].

REBARBATÍV, -Ă adj. 1. cu aspect respingător, urât; aspru; neplăcut. 2. (fig.) care se împotrivește la ceva, refractar. (< fr. rébarbatif)

REBARBATÍV ~ă (~i, ~e) livr. Care are un aspect respingător, urât. /<fr. rébarbatif

rebarbativ a. aspru și respingător (la înfățișare).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rebarbatív adj. m., pl. rebarbatívi; f. rebarbatívă, pl. rebarbatíve

rebarbatív adj. m., pl. rebarbatívi; f. sg. rebarbatívă, pl. rebarbatíve

Intrare: rebarbativ
rebarbativ adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rebarbativ
  • rebarbativul
  • rebarbativu‑
  • rebarbati
  • rebarbativa
plural
  • rebarbativi
  • rebarbativii
  • rebarbative
  • rebarbativele
genitiv-dativ singular
  • rebarbativ
  • rebarbativului
  • rebarbative
  • rebarbativei
plural
  • rebarbativi
  • rebarbativilor
  • rebarbative
  • rebarbativelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)