9 definiții pentru reșcă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RÉȘCĂ, reșce, s. f. Unealtă de pescuit în formă de sac, confecționată din plasă și purtată de pescarii din două bărci, folosită pentru adâncimi mari. – Et. nec.

reșcă1 sf [At: ANTIPA, P. 431 / Pl: ? / E: nct] Instrument de pescuit la adâncimi mari, făcut din matrița năvodului.

RÉȘCĂ, reșce, s. f. Unealtă de pescuit în formă de sac, confecționată din plasă și purtată de pescari în două bărci, folosită la adâncimi mari. – Et. nec.

RÉȘCĂ, reșce, s. f. Instrument de pescuit la adîncimi mari, adaptat din matița năvodului. Scot matița de la năvod și o transformă într-un instrument de pescuit de sine stătător, pe care-l numesc «reșcă». ANTIPA, P. 431.

aréșcă f., pl. ște, ștĭ, șce, șcĭ (cp. cu rus. arešokŭ, gen. -ška, dim. d. arĭeh, scris orĭeh, nucă). Mold. Dosu uneĭ monete (scrisă) în opoz. cu arol. – În Munt. reșcă, în vest rișcă (cp. cu rut. orišk, nucușoară).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

réșcă s. f., g.-d. art. réșcei; pl. réșce

réșcă s. f., g.-d. art. réșcei; pl. réșce

Intrare: reșcă
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • reșcă
  • reșca
plural
  • reșce
  • reșcele
genitiv-dativ singular
  • reșce
  • reșcei
plural
  • reșce
  • reșcelor
vocativ singular
plural