RANGU 1. Rango (17 A I 2); Rangul (Dm); D-tru, mold., 1697 (RI XII 243); – Gr. (Sur XX, XXV) etc.; – olt. (AO XVII 79). 2. Răngul s., 1438 (Rep D 67); Ranga, Ioan, 1660 (Răc 8); Răngă b. (17 B I 21); Stan Răngăi (17 B II 204). 3. + otă: Rangotă, R. (17 B III 197). 4. Rîngoaia t. 5. + -ilă: Rînghilești s., r. Botoșani care se poate explica și din Arhanghel nu din Ringala. 6. V. și Renghe.