RANG, ranguri, s. n. 1. Loc ocupat de o persoană (sau de o instituție) într-o ierarhie, după criteriul importanței, funcției etc. Zîmbea cu un fel de prietenie stăpînită, cum se cuvenea rangului său. VORNIC, P. 228. Și s-așează toți la masă, cum li-s anii, cum li-i rangul. EMINESCU, O. I 85. ◊ Fig. Critica s-a ridicat la rangul unei producții... de multe ori mai însemnată chiar decît opera care se critică. VLAHUȚĂ, O. A. 230. 2. (În expr.) Lojă de rangul întîi = lojă din rîndul situat imediat deasupra parterului. Ipotecă de rangul întîi = prima ipotecă instituită asupra unui bun (urmată de alte ipoteci). 3. (Franțuzism învechit) Șir de persoane. Și-n rangurile rupte zbor glonții vîjîind. ALECSANDRI, P. II 158.