RAMĂ², rame, s. f. Vâslă manevrată pe un singur bord. – Din fr. rame.

ram² sn vz ramă¹

ramă² sf [At: HELIADE, D. J. 117/26 / Pl: ~me / E: fr rame] 1 Vâslă. 2 (Îe) A trage la ~ (sau la ~me) A vâsli.

ramă¹ sf [At: ANON. CAR. / V: (îrg) ram sn / Pl: ~me, (reg) rămi, -muri, rămuri / E: ger Rahmen (dal Rahme)] 1 Cadru de lemn, de metal etc. în care se pune o fotografie, o oglindă, un tablou. 2 (Pex) Tablou. 3 (Pex) Fotografie înrămată. 4 (Fig) Delimitare în formă de ramă (1) a unui spațiu. 5 (Irn; îs) Bun de pus în ~ Urât. 6 (Irn; îas) Necorespunzător. 7 Schelet de formă și mărimi diferite, în care se fixează ceva. 8 (Trs) Jugul joagărului. 9 (Prc) Părțile ramei (8). 10 (Reg) Lemnul de la marginea plutei. 11 (Reg) Marginea covorului. 12 (Reg; îf ram) Borul pălăriei. 13 Fâșie de piele flexibilă și groasă, cusută pe marginea încălțămintei, servind la fixarea tălpii de față.

râmă sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) rimă, rumă, arimă / Pl: ~me, (reg) ~mi / E: râma] Vierme cu corpul lung, de culoare roșcată, care trăiește în pământ (afânându-l și contribuind la formarea humusului) sau pe sub pietre, hrănindu-se cu pământ bogat în resturi vegetale (Lumbricus terrestris).

rimă² sf vz râmă

rumă sf vz râmă

RAMĂ², rame, s. f. Vâslă (a unei ambarcații) manevrată pe o singură parte. – Din fr. rame.

RAMĂ², rame, s. f. (Franțuzism) Vîslă.

RAMĂ¹, rame, s. f. 1. Cadru format din bare de lemn, metal etc., simple sau ornamentate, cu care se încadrează o fotografie, o oglindă, un tablou etc.; p. ext. tablou, fotografie înrămată. El privea spre zîmbitoarea frumusețe din ramă. SADOVEANU, P. S. 201. Cel din urmă tablou, pus în alt perete, lîngă o oglindă cu ramă de nuc, înfățișează o luptă. BASSARABESCU, V. 40. ◊ Fig. Ce tînăr și ce vesel e codrul... Trunchiurile albe sclipesc în rama umbrei. PĂUN-PINCIO, P. 60. 2. Schelet (de forme, mărimi și materiale diferite) în care se fixează ceva. Ramă de gherghef. Ramă de faguri. ▭ Atunci, pe nasu-i respectabil, o clipă încălecă o păreche de ochelari rotunzi cu ramă neagră. SADOVEANU, E. 126. Un fulger scăpără și o fereastră își lumină rama. ANGHEL-IOSIF, C. L. 16. ◊ Ramă de format = ramă de lemn sau de metal în care se fac în turnătorie formele. 3. Fîșie de piele flexibilă și groasă, cusută pe marginea încălțămintei și servind la fixarea tălpii de fețe.

RÎMĂ, rîme, s. f. Vierme cu corpul lung, de culoare roșcată, care trăiește în pămînt în galerii sau pe sub pietre și se hrănește cu pămînt bogat în resturi vegetale (Lumbricus terrestris). Mi-am aruncat undițile cu rîmă în balta adîncă și m-am cinchit atent lîngă ele. SADOVEANU, N. F. 63. Ca rîma se tîrîi, lipit de pămînt. MIRONESCU, S. A. 120. Rîma vînătă, pe brazdă, se subție, se întinde; Apoi cioara, clonț de pradă, venind repede, o prinde. BELDICEANU, P. 64. Cu rîma mică se prinde peștele mare (= cu mijloace mici se poate realiza mult).

RAMĂ s.f. (Rar) Cîrmă de barcă, vîslă. [Pl. -me. / < fr. rame].

RAMĂ¹ s. f. vâslă. (< fr. rame)

RAMĂ² s. f. convoi de vagoane de tren sau de metrou legate între ele. (< fr. rame)

ramă s. f. (transp.) Șir de vagoane cu autonomie de mers legate unul de altul ◊ „Intervalul de 15 minute între rame ni s-a părut puțin cam mare [...]” R.l. 24 IX 93 p. 16 (din fr. rame; DN, DEX – alte sensuri)

RAMĂ ~e f. 1) Cadru în care se fixează ceva (o sticlă, o fotografie etc.). O ~ de tablou. 2) Fâșie îngustă de piele cusută pe marginea încălțămintei, care servește la îmbinarea feței cu talpa; rant. 3) Schelet de rezistență având diferite întrebuințări; cadru. [G.-D. ramei] /<germ. Rahme(n)

RÂMĂ ~e f. Vierme cu corpul lung și subțire, inelat, de culoare roșcată, care trăiește în pământ, hrănindu-se cu resturi vegetale, și care apare la suprafață după ploaie. /v. a râma

ramă f. cadră, pervaz. [Rus. RAMA (din nemț. Rahmen)].

râmă f. vierme inelat cu corpul rotund, folositor agriculturei (Lumbricus agricola): râmele umblă a ploaie. [Tras din râmà].

1) *rámă f., pl. e (fr. rame, d. ramer, lat. *remare, it. remare, a vîsli). Mar. Lopată de mînat luntrea. V. opacină.

2) *rámă f., pl. e (d. germ. rahmen, cadru). Cadru, pervaz: rama unuĭ tabloŭ.

rîmă f., pl. e (d. a rîma). Un fel de verme lung de vre-o 10-15 centimetri care trăĭește în pămînt și e folositor agriculturiĭ pin scormoliturile luĭ (lumbricus agricola). V. limbric.

ram s. n., pl. ramuri

ramă s. f., g.-d. art. ramei; pl. rame

râmă s. f., g.-d. art. râmei; pl. râme

ramă s. f., g.-d. art. ramei; pl. rame

râmă s. f., g.-d. art. râmei; pl. râme

ramă (cadru, vâslă) s. f., g.-d. art. ramei; pl. rame

râmă s. f., g.-d. art. râmei; pl. râme

RAMĂ s. v. vâslă.

RAMĂ s. 1. cadru, (rar) încadratură, pervaz. (~ de tablou.) 2. v. cercevea. 3. v. șasiu.

RAMĂ s. 1. cadru, (rar) încadratură, pervaz. (~ de tablou.) 2. cadru, cercevea, toc. (~ de fereastră.)

RAMĂ s. lopată, vîslă, (reg.) băbaică, opacă, opacină, (Bucov., Transilv. și Ban.) șuflă. (Ambarcație cu ~e.)

ramă (rame), s. f. – Cadru. Germ. Rahmen (Tiktin; REW 7012; Candrea), cf. pol., rus., mag. rama (Cihac, II, 304; Gáldi, Dict., 154); der. din lat. (Koerting 7727) nu este posibilă. – Der. rămar (var. ramagiu), s. m. (fabricant de rame); înrăma, vb. (a pune în ramă); ramcă, s. f. (rama plăcii fotografice), cf. bg. ramka.

RÁMĂ³ (< fr.) s. f. Garnitură de vagoane de metrou.

RÁMĂ¹ (< germ.) s. f. 1. Cadru de lemn, de metal, de ceramică, simplu sau ornamentat, cu contur diferit (poligonal sau curb), care protejează, susține o placă, un geam, marginile unui obiect (ex. ale unei oglinzi), care menține o pânză întinsă. 2. Fâșie de piele flexibilă, cusută pe marginea încălțămintei, care fixează talpa.

RÁMĂ² (< fr.) s. f. Vâslă manevrată pe un singur bord.

a fi pus în ramă expr. (intl.) a fi arestat, a fi închis.

râmă, râme s. f. (glum.) 1. penis (mai ales de dimensiuni reduse). 2. autobuz articulat.