ráclă f., pl. e (bg. rakla, ladă, cufăr; sîrb. raka, groapă, mormînt; rus. ráka, secriŭ de sfînt; ceh. raka, secriŭ, d. vsl. raka, mormînt, got. arka, care vine d. lat. arca, ladă, arcă. Cp. cu lat. Albis, germ. Elbe, sl. Laba, de unde și numele Polabilor). Vest. (lacră). Ladă (azĭ înlocuită, în general, pin dulap). Plasă de ulucă (de zaplaz) de la un par la altu. Romb orĭ pătrat la țesătură orĭ la broderie. Est (raclă). Secriŭ (maĭ ales de sfînt). Mare cutie rătundă închisă ermetic de păstrat brînză, unt ș. a. (scatulcă). Spațiu dintre grinzile unuĭ tavan orĭ dintre cărările unuĭ ogor saŭ uneĭ grădinăriĭ (V. leasă). Subdiviziune de plută (Siret).