RABLĂ, rable, s. f. (Familiar; adesea urmat de o determinare introdusă prin prep. «de» și indicînd numele lucrului la care se referă) 1. Lucru vechi, uzat, deteriorat, de calitate proastă; hîrb, hleab, vechitură. Am eu o rablă de pușcă... și tot aș bate eu în dihanie c-o încărcătură. SADOVEANU, O. VII 187. 2. Animal (mai ales cal) bătrîn și slab; mîrțoagă, gloabă. După ce încarcă căruța, înhamă la dînsa rabla lui de cal. ISPIRESCU, L. 373. Pe cînd sta... adîncit în negre gînduri, Făt-Frumos se pomeni că trece pe lîngă el o rablă de cal bătrîn, costeliv și pintenog. POPESCU, B. II 10. ♦ (Depreciativ) Om îmbătrînit, istovit, ramolit.