raționament sn [At: HELIADE, GR. ROM. XXX/2 / V: ~nem~ / Pl: ~e / E: fr raissonement, după raționa] 1 Înlănțuire logică de judecăți care duce la o concluzie. 2 (Pex) Șir de argumente de care se servește cineva în judecarea unei chestiuni sau pentru a-și susține punctul de vedere Si: (frî) rezon (8), rezonament¹ (1). 3 (Rar) Cauză (7).

RAȚIONAMENT, raționamente, s. n. Înlănțuire logică de judecăți care duce la o concluzie; p. ext. argument sau șir de argumente de care se servește cineva în judecarea unei chestiuni sau pentru a-și susține punctul de vedere. O domina cu raționamentele-i reci. PAS, Z. I 94. Fie-ne permis a ne pune cîteva întrebări, la care luăm angajamentul a răspunde cu raționamente necontestate. MACEDONSKI, O. IV 85.

RAȚIONAMENT s.n. 1. Operație mintală cu ajutorul căreia din două sau mai multe judecăți se obține o judecată nouă, care decurge logic din primele. 2. Fel de a raționa; judecată. V. silogism. [Pron. -ți-o-, pl. -te, -turi. / cf. rationnement, it. razionamento].

RAȚIONAMENT s. n. 1. formă logică fundamentală constând dintr-o înlănțuire ordonată de judecăți din care decurg adevăruri noi, act prin care gândirea, pornind de la cunoștințe date, derivă din aceste cunoștințe noi. 2. argumentele folosite de cineva pentru a-și susține punctul de vedere; fel de a raționa. (după fr. raisonnement)

RAȚIONAMENT ~e n. 1) Operație a rațiunii constând dintr-o înlănțuire de judecăți, pe baza cărora se trage o concluzie. ~ transductiv. 2) Argument rațional prin care se afirmă sau se neagă ceva; judecată. [Sil. -ți-o-] /<fr. rationnement, lat. rationamentum

raționament n. 1. facultate de a raționa; 2. șir de argumente.

*raționamént n., pl. e (d. raționez). Acțiunea, facultatea saŭ modu de a raționa: a fi lipsit de raționament. Șir de argumente trase unele din altele p. a ajunge la o demonstrațiune: raționamente fundate. Pl. Observațiunĭ, obĭecțiunĭ: sfîrșește cu raționamentele!

raționement sn vz raționament

raționament (desp. -ți-o-) s. n., pl. raționamente

raționament (-ți-o-) s. n., pl. raționamente

raționament s. n. (sil. -ți-o-), pl. raționamente

RAȚIONAMENT s. 1. v. argument. 2. (înv.) rezon, rezonament, socoată, socoteală. (Și-a făcut următorul ~...) 3. v. judecată.

RAȚIONAMENT s. 1. argument, considerent, (înv.) rezon. (I-a convins cu ~e logice.) 2. (înv.) rezon, rezonament, socoată, socoteală. (Și-a făcut următorul ~...) 3. judecată, minte, rațiune, (înv.) socoată, socoteală, socotință. (Are un ~ sănătos.)

RAȚIONAMÉNT (după fr. raisonnement) s. n. Formă logică fundamentală care constă dintr-o înlănțuire de propoziții și prin care se obțin cunoștințe noi (sub formă de concluzii) din cunoștințele anterioare (asumate ca premise), în două feluri: inductiv (când premisele sunt, de regulă, propoziții de observație, iar concluzia este o propoziție teoretică mai generală) sau deductiv (când cel puțin una dintre premise este o propoziție teoretică sau o propoziție redând o exemplificare). V. inferență. ♦ P. ext. Șir de argumente folosite de cineva în judecarea unei chestiuni sau pentru a-și susține punctul de vedere.