opțiuni
  • info

2 intrări

6 definiții

Explicative DEX

RĂU-PLATNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic.

PLATNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

PLATNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

PLATNIC, -Ă, platnici, -e, adj. (Determinat prin «bun» sau «rău»; adesea substantivat) Care plătește; care satisface obligațiile (bănești) pe care le-a contractat. La sfîrșitul săptămînii se întîmpla să nu capeți nimic, fiindcă nici patronul nu se alegea cu nimic de pe urma cîtorva imprimate făcute pentru firme nevoiașe, rău platnice. PAS, Z. I 304. Corăbierii, văzînd că-i platnic bun, i-au făgăduit că or abate pe-aici. SBIERA, P. 244. Să-i scrii și d-ta o vorbă, arătîndu-i că va avea în mine un bun mușteriu și bun platnic. CARAGIALE, O. VII 111.

Ortografice DOOM

rău-platnic adj. m., s. m., pl. rău-platnici; adj. f., s. f. rău-platnică, pl. rău-platnice

*rău-platnic adj. m., s. m., pl. rău-platnici; adj. f., s. f. rău-platnică, pl. rău-platnice

Intrare: rău-platnic (adj.)
rău-platnic1 (adj.) adjectiv
adjectiv compus
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rău-platnic
  • rău-platnicul
  • rău-platnică
  • rău-platnica
plural
  • rău-platnici
  • rău-platnicii
  • rău-platnice
  • rău-platnicele
genitiv-dativ singular
  • rău-platnic
  • rău-platnicului
  • rău-platnice
  • rău-platnicei
plural
  • rău-platnici
  • rău-platnicilor
  • rău-platnice
  • rău-platnicelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: rău-platnic (s.m.)
rău-platnic2 (s.m.) substantiv masculin admite vocativul
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rău-platnic
  • rău-platnicul
  • rău-platnicu‑
plural
  • rău-platnici
  • rău-platnicii
genitiv-dativ singular
  • rău-platnic
  • rău-platnicului
plural
  • rău-platnici
  • rău-platnicilor
vocativ singular
  • rău-platnicule
plural
  • rău-platnicilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

rău-platnic, rău-platnicăadjectiv
rău-platnic, rău-platnicisubstantiv masculin
rău-platnică, rău-platnicesubstantiv feminin

  • 1. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). DEX '09 DLRLC
    • format_quote La sfîrșitul săptămînii se întîmpla să nu capeți nimic, fiindcă nici patronul nu se alegea cu nimic de pe urma cîtorva imprimate făcute pentru firme nevoiașe, rău platnice. PAS, Z. I 304. DLRLC
etimologie:
  • Rău + platnic DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic