răcari m. pl. od. scutelnici cari aduceau stăpânilor lor o sută de raci pe săptămână.

răcar sm [At: FILIMON, O. I, 101 / Pl: ~i / E: rac² + -ar] Persoană care se îndeletnicește cu prinderea sau cu vânzarea racilor.

RĂCAR, răcari, s. m. Cel care se îndeletnicește cu prinderea sau cu vînzarea racilor. Atunci cată să știi a-i găti [racii]; asta-i a doua datorie a răcarului. SADOVEANU, N. F. 78.

răcár m. Prinzător de racĭ.

răcar (vânzător de raci) (rar) s. m., pl. răcari

răcar (vânzător de raci) (rar) s. m., pl. răcari

răcar s. m., pl. răcari

RĂCARI, oraș (din 2004) în jud. Dâmbovița, situat în C. Titu, pe râul Ilfov; 6.748 loc. (2005). Stație de c. f. (în satul Ghergani). Ambalaje; produse ceramice și alim. Lacuri piscicole (107 ha), în satul Colacu. Biserica Sf. Nicolae (1772) și Nașterea Maicii Domnului (1828), în satele Ghimpați și Colacu. În satul Stănești se află biserica cu triplu hram – Adormirea Maicii Domnului, Sfinții Voievozi și Sf. Dumitru (ante 1810), iar în satele Mavrodin și R. câte o biserică din 1840 și, respectiv, 1845. În satul Ghergani există un conac (sec. 19) și capela (1869) familiei scriitorului Ion Ghica.

RĂCARII DE JOS, sat în com. Brădești, jud. Dolj, în apropierea căruia au fost descoperite vestigiile unui castru roman construit în primul sfert al sec. 2 d. Hr. și refăcut în prima jumătate a sec. 3. Utilizat din nou în sec. 4-6. În preajmă, așezarea civilă.

răcar, răcari, s.m. (înv.) 1. bărbat care prinde sau vinde raci. 2. scutelnic care aducea stăpânilor o sută de raci pe săptămână.