opțiuni
  • info

9 definiții pentru răcădui

Explicative DEX

RĂCĂDUI, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”.

RĂCĂDUI, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”.

răcădui1 vr [At: BUL. FIL. VII-VIII, 368 / Pzi: ~esc / E: mg reked „a răguși”] 1 (Ban; d. copii) A scânci. 2 (Reg) A se răsti1 (1).

RĂCĂDUI, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Mold., Trans.) A lua o atitudine amenințătoare, a se răsti la cineva. Cine era cel dintîi la nunți și la cumătrii? Cine pocnea mai strașnic din pistoale? Cine se răcăduia fudul și mîndru cu mîna-n șold pe toate ulițele satului? SADOVEANU, O. VIII 89. Bate el Ivan în poartă, cît poate: se răcăduiește el cu pușca, dar au prins ei acum dracii la minte. CREANGĂ, P. 311.

răcăduì v. Mold. a se repezi să lovească (dar abținându-se): se răcăduește el cu pușca CR. [Origină necunoscută].

răcăduĭésc și -tuĭésc (mă) v. refl. (cp. cu ung. rakodni, a descărca). Est. Răcnesc amenințînd și ocărînd: ursu și lupu fugiră, ĭar vulpea arțăgoasă se răcăduĭa după dînșiĭ (Sămăn. 5, 518), se răcăduĭește el cu pușca (Cr.). V. răgăduĭesc și războtesc.

Ortografice DOOM

!răcădui (a se ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. mă răcăduiesc, 3 sg. se răcăduiește, imperf. 1 sg. mă răcăduiam; conj. prez. 1 sg. să mă răcăduiesc, 3 să se răcăduiască; imper. 2 sg. afirm. răcăduiește-te; ger. răcăduindu-mă

răcădui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiesc, imperf. 3 sg. răcăduia; conj. prez. 3 să răcăduiască

răcădui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiesc, imperf. 3 sg. răcăduia; conj. prez. 3 sg. și pl. răcăduiască

Argou

răcădui, răcăduiesc v. r. a se răsti amenințător la cineva

Intrare: răcădui
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • răcădui
  • răcăduire
  • răcăduit
  • răcăduitu‑
  • răcăduind
  • răcăduindu‑
 singular plural
  • răcăduiește
  • răcăduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • răcăduiesc
 (să)
  • răcăduiesc
  • răcăduiam
  • răcăduii
  • răcăduisem
a II-a (tu)
  • răcăduiești
 (să)
  • răcăduiești
  • răcăduiai
  • răcăduiși
  • răcăduiseși
a III-a (el, ea)
  • răcăduiește
 (să)
  • răcăduiască
  • răcăduia
  • răcădui
  • răcăduise
plural I (noi)
  • răcăduim
 (să)
  • răcăduim
  • răcăduiam
  • răcăduirăm
  • răcăduiserăm
  • răcăduisem
a II-a (voi)
  • răcăduiți
 (să)
  • răcăduiți
  • răcăduiați
  • răcăduirăți
  • răcăduiserăți
  • răcăduiseți
a III-a (ei, ele)
  • răcăduiesc
 (să)
  • răcăduiască
  • răcăduiau
  • răcăduiră
  • răcăduiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

răcădui, răcăduiescverb

  • 1. regional A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: răsti
    • format_quote Cine era cel dintîi la nunți și la cumătrii? Cine pocnea mai strașnic din pistoale? Cine se răcăduia fudul și mîndru cu mîna-n șold pe toate ulițele satului? SADOVEANU, O. VIII 89. DLRLC
    • format_quote Bate el Ivan în poartă, cît poate: se răcăduiește el cu pușca, dar au prins ei acum dracii la minte. CREANGĂ, P. 311. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.