10 definiții pentru răcădui

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”.

RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”.

răcădui1 vr [At: BUL. FIL. VII-VIII, 368 / Pzi: ~esc / E: mg reked „a răguși”] 1 (Ban; d. copii) A scânci. 2 (Reg) A se răsti1 (1).

RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Mold., Trans.) A lua o atitudine amenințătoare, a se răsti la cineva. Cine era cel dintîi la nunți și la cumătrii? Cine pocnea mai strașnic din pistoale? Cine se răcăduia fudul și mîndru cu mîna-n șold pe toate ulițele satului? SADOVEANU, O. VIII 89. Bate el Ivan în poartă, cît poate: se răcăduiește el cu pușca, dar au prins ei acum dracii la minte. CREANGĂ, P. 311.

răcăduì v. Mold. a se repezi să lovească (dar abținându-se): se răcăduește el cu pușca CR. [Origină necunoscută].

răcăduĭésc și -tuĭésc (mă) v. refl. (cp. cu ung. rakodni, a descărca). Est. Răcnesc amenințînd și ocărînd: ursu și lupu fugiră, ĭar vulpea arțăgoasă se răcăduĭa după dînșiĭ (Sămăn. 5, 518), se răcăduĭește el cu pușca (Cr.). V. răgăduĭesc și războtesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!răcădui (a se ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. mă răcăduiesc, 3 sg. se răcăduiește, imperf. 1 sg. mă răcăduiam; conj. prez. 1 sg. să mă răcăduiesc, 3 să se răcăduiască; imper. 2 sg. afirm. răcăduiește-te; ger. răcăduindu-mă

răcădui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiesc, imperf. 3 sg. răcăduia; conj. prez. 3 să răcăduiască

răcăduí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiésc, imperf. 3 sg. răcăduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. răcăduiáscă

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

răcădui, răcăduiesc v. r. a se răsti amenințător la cineva

Intrare: răcădui
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • răcădui
  • răcăduire
  • răcăduit
  • răcăduitu‑
  • răcăduind
  • răcăduindu‑
singular plural
  • răcăduiește
  • răcăduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • răcăduiesc
(să)
  • răcăduiesc
  • răcăduiam
  • răcăduii
  • răcăduisem
a II-a (tu)
  • răcăduiești
(să)
  • răcăduiești
  • răcăduiai
  • răcăduiși
  • răcăduiseși
a III-a (el, ea)
  • răcăduiește
(să)
  • răcăduiască
  • răcăduia
  • răcădui
  • răcăduise
plural I (noi)
  • răcăduim
(să)
  • răcăduim
  • răcăduiam
  • răcăduirăm
  • răcăduiserăm
  • răcăduisem
a II-a (voi)
  • răcăduiți
(să)
  • răcăduiți
  • răcăduiați
  • răcăduirăți
  • răcăduiserăți
  • răcăduiseți
a III-a (ei, ele)
  • răcăduiesc
(să)
  • răcăduiască
  • răcăduiau
  • răcădui
  • răcăduiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

răcădui, răcăduiescverb

  • 1. regional A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: răsti
    • format_quote Cine era cel dintîi la nunți și la cumătrii? Cine pocnea mai strașnic din pistoale? Cine se răcăduia fudul și mîndru cu mîna-n șold pe toate ulițele satului? SADOVEANU, O. VIII 89. DLRLC
    • format_quote Bate el Ivan în poartă, cît poate: se răcăduiește el cu pușca, dar au prins ei acum dracii la minte. CREANGĂ, P. 311. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.